Produse mucegăite, ustensile mizerabile şi spaţii neigienizate. Comisarii CJPC au închis şapte magazine şi unităţi de alimentaţie din Caraş-Severin

 

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin a desfășurat, în această perioadă, o serie de acțiuni de control în magazine care comercializează produse alimentare și în unități de alimentație publică ce își desfășoară activitatea în proximitatea unităților de învățământ.

 

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au efectuat, în total, 12 controale la operatori economici care desfășoară activitate de alimentaţie publică în zona unităților de învățământ – şase controale în ceea ce privește comercializarea produselor alimentare şi şase la unităţi de alimentaţie publică.

 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 16 amenzi contravenționale, în valoare totală de 115.000 de lei, şi patru avertismente. Nouă amenzi, în valoare totală de 60.000 lei, şi două avertismente au fost aplicate unor unităţi de comercializare, iar şapte amenzi, în valoare totală de 55.000 lei și două avertismente, unor unităţi de alimentaţie publică. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializare și retrase din circuitul consumului uman produse alimentare neconforme în valoare de peste 1.500 lei din magazine şi în valoare de 6.000 lei din unităţi de alimentaţie.

 

În cazul a şapte unităţi, abaterile constatate au fost atât de grave încât comisarii de la Protecţia Consumatorilor au dispus oprirea activităţii. Astfel, trei unităţi ce comercializează produse alimentare în proximitatea unităților de învățământ  -EUROCLASS PLUS SRL; EUROCLASS SRL şi BRUTĂRIE PATISERIE ANEA SRL – au fost închise pe o perioadă de până la şase luni, iar la patru unităţi de alimentaţie publică – QUATRO RAFIMAR SRL; DONI VOIAJ HOTELS SRL; RALUCOM IMPEX SRL şi BRUTĂRIA GUSTUL NATURII SRL – a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor.

 

„Neregulile constatate de comisarii Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Caraș-Severin au fost următoarele: comercializarea de produse alimentare depreciate, cu modificări organoleptice vizibile, cu consistență moale și colonii de mucegai; nerespectarea condițiilor de păstrare, depozitare şi comercializare a diverselor materii prime, produse alimentare, inclusiv pâine și produse de panificație; lipsa documentelor de aprovizionare și calitate pentru produsele alimentare oferite la comercializare; utilizarea unor agregate de frig neigienizate, a unor recipiente neigienizate, cu depuneri de grăsime și arsuri, și a coșurilor de gunoi fără capac și pedală; depozitarea veselei direct pe paviment; nerespectarea condițiilor de păstrare şi depozitare a materiilor prime cărora li s-a schimbat starea termică, fără ca operatorul economic să fie autorizat în acest sens; nerespectarea condițiilor declarate și prescrise pentru desfășurarea activității, de exemplu: lipsa apei calde, neutilizarea substanțelor dezinfectante, spațiu comercial depreciat”, informează  Isabelle Videscu, comisar şef adjunct Regiunea Vest.

 

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite