După ce a modernizat și dotat cu aparatură medicală nouă cabinetele stomatologice școlare, Primăria Reșița trece, acum, la pasul următor: va deconta radiografiile necesare efectuării intervențiilor stomatologice în cabinetele medicale școlare pentru elevii de la unitățile de învățământ din oraș. În prezent, în Caraș-Severin nu există laboratoare de radiologie dentară în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, pentru radiografii gratuite.
Direcția Generală Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte din cadrul Primăriei Reșița va încheia un contract de prestări servicii cu un laborator de radiologie dentară, de decontarea cheltuielilor cu radiografiile dentare urmând să beneficieze doar elevii care urmează cursurile la una dintre unitățile de învățământ din oraș. Potrivit regulamentului adoptat printr-o Hotărâre de Consiliu Local, după ce identifică elevii care au nevoie de radiografie dentară, medicul stomatolog din cadrul cabinetului școlar îi direcționează pe aceștia spre laboratorul respectiv. Ulterior, elevul va prezenta medicului radiografia și copie după actul de identitate, documente în baza cărora va fi întocmit un referat lunar cu toți beneficiarii, iar Primăria va deconta laboratorului contravaloarea serviciilor oferite elevilor.
Directorul Direcției Generale Învățământ, Cultură, Tineret, Sport și Culte, Liliana Dacica, precizează că, „la finele anului trecut, am avut semnalată o situație prin care un medic stomatolog de la cabinetul școlar nu a putut interveni la o măsea din cauza unei infecții și, pentru a rezolva problema medicală, era necesară efectuarea unei radiografii, care nu era decontată. În Reșița nu există laboratoare dentare care să aibă contract de furnizare de servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate”.
În Reșița funcționează, în subordinea Primăriei, șase cabinete stomatologice școlare care oferă consultații și tratamentele gratuite elevilor: Cabinet stomatologic UEM – beneficiază elevii și stundenții de la Universitatea „Eftimie Murgu” și Colegiul Tehnic; Cabinet stomatologic Colegiul Național „Traian Lalescu” – pentru elevii de la Colegiul Național „Traian Lalescu”, Școala Primară Mociur, Școala Primară Dealu Mare, Gradinița P.N. Mociur, Grădinițele P.N. nr. 7 și nr. 8, Școala Gimnazială „Mihai Peia” și Grădinița P.P. „Semenic”; Cabinet stomatologic Colegiul Național „Mircea Eliade” – pentru elevii de la Colegiul Național „Mircea Eliade”, Liceul Teoretic „Traian Vuia”, Școala Gimnazială nr. 8, Școala Primară și Grădinița P.N. Țerova, Grădinița P.P. „Dumbrava Minunată” și Liceul de Arte „Sabin Păuța”; Cabinet stomatologic Școala de Beton – beneficiază elevii de la Colegiul Național „Diaconovici Tietz”, Școala Primară Secu, Grădinițele P.N. nr. 17, 5 și 3, Grădinița P.N. Secu, Grădinița P.P. nr. 2, Grădinița P.P. „Palatal Fermecat”, Grădinița P.N. „Nu Mă Uita” și Grădinița P.N. Dealu Mare; Cabinet stomatologic Aleea Șurianu, nr. 4 – beneficiază elevii de la Colegiul Economic al Banatului Montan; Școala Gimnazială nr. 7; Centrul de plasament „Speranța”, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Aurora”; Școala Gomnazială nr. 9; Grădinița P.N. „Prichindelul”; Grădinița P.N. „Pinocchio”; Grădinița P.N. „Degețica”; Grădinița P.P. „Floarea Soarelui” și Grădinița P.P. „Riki Priki”; Cabinet stomatologic Aleea Trandafirilor nr.1.