Reșița, orașul cu nimb de Prometeu! [FOTO]


Zilele acestea se împlinesc 250 ani de industrie reșițeană. În jurul acesteia s-a dezvoltat Reșița, oraș a cărui incontestabilă glorie a marcat destinul multor oameni veniți în cetatea de foc, unde au învățat să danseze cu flăcările într-o armonie imposibil de înțeles acum.


Din această istorie au mai rămas doar poveștile care gravează în timp imaginea unor vremuri grele, eroice chiar, încărcate de frumusețe lirică și nostalgie. Mulți dintre supraviețuitorii acelor vremuri au uitat partea deloc plăcută a ultimului deceniu comunist, care a generat mare parte din istoria postcomunistă în care am riscat un trist sfârșit de istorie a focului nestins.


După anul 1990, olimpienii noilor vremuri au pedepsit în mod crud îndrăzneala Reșiței de a pune focul în slujba românilor, asmuțind asupra industriei sale vulturii lacomi ai economiei de piață, care au devorat mare parte din organele vitale ale acestui oraș. Și, când supliciul părea fără de sfârșit, reșitenii au găsit soluții pentru anularea suferinței și pentru a reînnoda diversele cicluri ale unei istorii de peste un sfert de mileniu.


Reșița renaște acum din propria-i cenușă, ca o autentică pasăre Phoenix, creionându-și un nou destin, poate nu tot atât de glorios, însă în mod sigur mai adaptat noilor cerințe economice, dar și noilor noastre nevoi.


Și eu am dansat cu limbile de foc ale cuptoarelor Siemens Martin, pe platoul din fața acestora sau pe mașinile de șarjare ale căror poduri rulante îți topeau bocancii din picioare, lecțiile primite atunci, precum și cele care au urmat, săpând amintiri de neuitat în sufletul meu.


MULȚUMESC, REȘIȚA, pentru tot ce mi-ai oferit în cei 40 ani de când, cu mare generozitate, m-ai adoptat. Am încercat, în măsura posibilităților mele, dar nu mai puțin decât atât, să-ți răsplătesc generozitatea fiindu-ți aproape în momentele dificile din viața Ta.


TE IUBESC, REȘIȚA! Îți iubesc istoria, îți iubesc prezentul și am încredere în viitorul Tău.

Explicație galerie foto: Imagini de la spectacolul-eveniment dedicat aniversării a 250 de ani de industrie la Reșița. Care a culminat cu un concert unicat Vama, la prima apariție pe o scenă publică a trupei lui Tudor Chirilă după mai bine de un an de restricții impuse de pandemie. Urmat de un impresionant foc de artificii, care s-a ridicat la înălțimea momentului aniversar.
Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite