Suntem prezenți și pe

Administrație

Reșițenii care își reabilitează imobilele în care locuiesc vor plăti impozit redus cu 50% timp de 10 ani!

Publicat cu

în

Primarul Ioan Popa a anunțat că pe ordinea de zi a ultimei ședințe de Consiliu Local de anul acesta se va afla un proiect de hotărâre ce prevede acordarea de facilități sau, după caz, de sancțiuni pentru modul în care sunt întreținute clădirile din oraș.

Reducerea impozitului sau suprataxare. Aceasta este oferta cu care edilul Ioan Popa vine în fața reșițenilor, pe care îi provoacă să contribuie la transformarea orașului în care trăiesc prin (inclusiv) reabilitarea imobilelor în care locuiesc. Multe dintre acestea nu au fost nici măcar zugrăvite vreodată zeci de ani, sunt jerpelite și scorojite, așa cum este cazul celor din zona străzilor modernizate din cartierul Lunca Pomostului.

„Blocurile acestui cartier arată extraordinar de trist. Oamenii nu au mai investit în ele de peste 50 de ani. Nu le-au zugrăvit, nu le-au tencuit. Nu vorbesc de anvelopat. Dar vom lua măsuri. În ședința de luna aceasta vom da o hotărâre de Consiliu Local prin care cei care își vor anvelopa clădirile și vor reduce emisiile de carbon vor beneficia de o reducere de impozit de 50% pe zece ani. Celor care au clădiri degradate și nu acționează asupra lor le vom mări impozitul de cinci ori, măsură care le va fi aplicată până când le vor aduce în starea corectă. Vom lua de la cei care se lamentează că nu pot și vom da la cei care vor și pot”, a declarat primarul Ioan Popa în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o vineri pe teren, pe strada Nicolae Titulescu din Lunca Pomostului.

Facebook Comments

Cele mai citite