Înainte de războaie, unu-i mai viteaz ca altul. Săptămâni bune, social-democrații parcă se întreceau între ei în a anunța că vor demite Guvernul printr-o moțiune de cenzură și că au și un nume de nou premier. Praf în ochii unui electorat mereu dus cu vorba!
Ieri dimineață, în „ziua votării moțiunii”, deputații Ion Mocioalcă și Ion Spânu (Pro România) și senatorul Ioan Narcis Chisăliță (PSD) și-au făcut din nou apariția pe Facebook și în presă, asigurându-ne că vor vota moțiunea de cenzură care ar urma să ducă la demiterea Guvernului Orban.
Imediat după ieșirile publice ale acestora, tot ieri dimineață, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, și-a exprimat părerea nu doar despre moțiunea de cenzură, ci și despre adevărata față a politicienilor de stânga care strigă în gura mare că vor să preia acum guvernarea.
„Pozează în fecioare, în fapt mulți dintre ei fiind tâlhari de stradă”
„Băieții deștepți din PSD-ProRo, și cei din Caraș-Severin care sunt guralivi încă de la prima oră a dimineții în presa locală, pun pariu că știu că Poțiunea lor, pardon Moțiunea, este un simplu joc de imagine pentru a le mai salva cât de cât democrația din partide și autoritatea noilor conduceri socialiste. Vor poza și astăzi (ieri, n.r.) ca niște fecioare, de fapt mulți dintre ei fiind tâlhari de stradă. Stau «fecioarele» astea și țipă de la un balcon cu flori roșii la muncitorii în salopete galbene de pe șantierul de vizavi, care încearcă din răsputeri să consolideze o clădire în pericol de prăbușire, pozând toate guralive și semidezbrăcate în niște «fecioare» curate și neprihănite. Totul este ca un fard democratic pe vechile lor fețe comuniste, pentru că băieții ăștia deștepți care au secat județul și România doar se fac în fața poporului că vor să pice guvernul”, a scris ieri dimineață Romeo Dunca, pe pagina sa de Facebook.
Precizând că postarea sa este dedicată social-democraților de bună credință, liberalul le transmite acestora că „acesta este adevărul… liderii voștri nu pot guverna și nici nu vor! Vă mint ca pe niște copii mici, închipuindu-și că prin asta mai pot să salveze ceva capital de imagine. Fug ca dracu de tămaie de responsabilitatea unei guvernări serioase și responsabile în plină pandemie, în criză economică și cu trei luni înainte de alegerile parlamentare și cu câteva zile înainte de cele locale. E mai ușor să stea în tribună și să comenteze, să acuze, să lanseze fumigene la adresa lor și să ceară în fiecare seară demisii de miniștri în presă sau să-i denigreze în mediul on-line”.
Trei vești proaste pentru Mocioalcă și ai lui
În concluzie, Romeo Dunca anticipa ieri dimineață că moțiunea de cenzură nu va trece, pentru că PSD și PRO România în realitate nu-și doresc să ajungă la guvernare în această perioadă preelectorală de criză sanitară: „Le dau trei vești proaste acestor politicieni de doi bani: Guvernul nu va pica, o să mâncați bătaie la alegerile locale, iar peste trei luni și la cele parlamentare, iar jumătate dintre voi veți deveni șomeri. De exemplu, la ProRo, sper că Mocioalcă și Spânu nu cred că vor mai prinde două locuri de parlamentari, altfel ori se îmbată cu apă rece, ori sunt narcisiști! Nu am dorit să dau exemplu cu PSD, că nu-mi ieșea metafora cu narcisiști la Narcis Chisăliță, dar e la fel de valabil. Problema voastră este că nu știți acum din care jumătate faceți parte și o moțiune astăzi… este exact ca o Poțiune de apă chioară pentru viitorul vostru politic. Pentru că și astăzi mințiți… NU DORIȚI, NU ȘTIȚI și nici NU PUTEȚI GUVERNA România!”
„Vorbim după votul de azi, ca să vedem dacă am avut dreptate…”, și-a încheiat postarea de ieri liberalul Romeo Dunca. Evident că azi n-are cu cine vorbi. Mocioalcă, Spânu, Chisăliță și alții ca ei știu să vorbească doar înainte de război: Și-atunci, prin lozinci care prind tot mai puțin la oamenii simpli, neînregimentați politic.
(P.E.)