Romeo Dunca: Din colaborarea cu Nelu Popa au de câștigat ambele instituții: și Consiliul Județean, și Primăria Reșița

Pentru că în mediul online au apărut foarte multe discuții despre faptul că Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, colaborează intens cu Nelu Popa, primarul Reșiței chiar fiind prezent la diverse discuții ce țin de administrația județeană, Dunca a ținut să sublinieze că nu este nicio incompatibilitate în această colaborare, pe care o recunoaște și o definește.

„Este neînțelegerea oamenilor care judecă acest lucru”, spune Dunca. El afirmă că, atunci când o instituție publică are un om valoros, indiferent pe ce funcție, este normală o colaborare cu acesta, în limitele legale, evident.

„Adică dacă ai un om care are rezultate, care știe, de ce să nu te lipești de el? Nu ai decât de câștigat! Nelu Popa nu face regulile la Consiliul Județean, eu nu fac regulile la Primăria Reșița! Vorbim foarte mult, ne consultăm, eu pe problemele mele, el pe problemele lui și luăm deciziile cele mai bune pentru cele două instituții”, explică Romeo Dunca, subliniind că, deși primește sfaturi, deciziile sunt luate chiar de președintele CJ, personal.

„Gândiți-vă, dacă aici am avut un loc întunecat și rece și dincolo am avut un loc luminat și cald, când am deschis ușa cine a câștigat? Unde s-a încălzit și s-a luminat? În locația unde a fost întuneric și frig. Deci această colaborare între noi este benefică pentru ambele părți”, a conchis Dunca.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available