Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin spune că, deși de câteva săptămâni vorbește despre problemele firmei Emiliano Vest, despre Bejeriță sau Ion Dragomir, nimeni nu prea are curaj să transmită mai departe aceste mesaje ale sale.
Potrivit lui Romeo Dunca, firma Emiliano Vest și sateliții săi are o „umbrelă” de protecție la ANAF prin Ion Dragomir, dar spune că are o strategie prin care va bloca „umbrela” activată de Dragomir pentru această firmă și, cel puțin la licitațiile făcute de Consiliul Județean, aceasta să nu mai poată participa, pentru că, nu de puține ori, încurcă intenționat lucrurile.
Discuția a plecat de la lucrările la un drum județean ce trece prin Luncavița, lucrare câștigată de către Emiliano Vest, dar care nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale, fapt pentru care Romeo Dunca spune că firma va pierde contractul.
„Dacă voi reuși să blochez acest contract păgubos și în care societatea respectivă nu și-a respectat obligația, am să cer să nu mai poată participa la nicio licitație, pentru că în acest mod voi trece de umbrela lor protectoare pe care șeful Finanțelor, domnul Dragomir, fiind cel mai mare la nivel aici, a deschis o umbrelă protectoare asupra celor care participă la licitații, nu au evidențe contabile pentru că procesele verbale, dacă bine știți, contabilitatea firmei care câștigă contracte de zeci de milioane de euro a luat foc!
De 4 ani de zile nu s-au depus bilanțuri contabile, contabilitatea a luat foc, s-au inundat calculatoare, s-a făcut un proces verbal de control unde domnul Dragomir, prin cei care sunt sub el, au consemnat faptul că nu există evidențe contabile, bilanțuri nu sunt depuse și i s-a dat un termen de 3 luni de zile să își refacă contabilitatea.
După 9 luni s-au făcut controalele care s-au stins în județul Hunedoara – pentru că în județul Timiș nu a avut nimeni curajul! – și această societate care nu are depuse bilanțurile contabile participă la licitații și viciază întreg procesul”, a spus Romeo Dunca.
Întrebat de ce este în continuare pe funcție Ion Dragomir la Direcția Regională a Finanțelor Publice dacă face asemenea fapte de către guvernul liberal, Romeo Dunca a răspuns că se bazează doar pe sine și că el va dribla fără probleme „umbrela” lui Dragomir, pentru ca licitațiile și lucrările la Consiliul Județean să nu mai poată bate pasul pe loc. După care a arătat spre Silviu Hurduzeu și Ioan Mocioalcă, despre care spune că vor un nou mandat de parlamentari tocmai pentru a-i proteja în continuare pe oameni cheie cum este Ion Dragomir. Dar, mai spune Dunca, la un moment dat se va face o schimbare la Regionala din Timișoara și se va face curat, de sus în jos.
„După cum văd eu că funcționează lucrurile, după cum văd eu disperarea celor care vor al nu știu câtelea mandat să ajungă la București și probabil să fie din nou șefii comisiilor de SRI, ei își doresc să ajungă acolo, din acea poziție umbrelă, asta care acoperă toate nelegiuirile și toate nemerniciile și tot furtul, jaful pe care noi îl suportăm, de acolo se poate atenua. Deci pătura care se pune pe țambal vine de sus în jos.
Am spus-o și o mai spun încă o dată, dacă dorim într-adevăr să luptăm cu răul trebuie să mergem la răul mare și vă asigur că dacă acest domn, Dragomir, care este șeful Finanțelor pe regiune și care acoperă toate furăciunile anumitor firme de casă din Caraș-Severin, nu știu din altă parte, dar acest om va dispărea cu toată structura de sub el, vor veni acolo pentru acolo trebuie schimbat, va veni un om care de sus în jos va face curat. Și a face curat este foarte ușor pentru că răul pe care el l-a făcut este susținut în fiecare secundă de toată structura asta! Dar eu am să îl ocolesc pe domnul Dragomir și am să găsesc, pentru că sunt indicii suficiente să elimin aceste companii hoațe gestionate de oameni pusi pe funcții”, a mai spus Dunca.
Întrebat despre declarația lui Romeo Dunca, Marcel Vela, liderul PNL Caraș-Severin și ministru de Interne în Guvernul Orban, a spus că activitatea lui Dragomir este în cadrul Ministerului de Finanțe, nu în subordinea sa. „Eu, ca ministru al Afacerilor Interne, vreau să mă credeți că nu intru în detaliile manageriale ale altor ministere. Nu cunosc ce proiect de organizare, reformă sau reorganizare regională are Ministerul de Finanțe, dar ce pot să vă spun foarte simplu este că cei care fac abuzuri, cei care nu își fac datoria sau cei care sunt implicați în anumite lucruri mai puțin legale, ortodoxe, morale vor avea de suferit indiferent din ce minister fac parte sau de numele ministrului”, a declarat Vela.
Sursa foto: Argument