Discursul de incitare la ură și dezinformarea nu-și vor mai găsi sub nicio formă loc pe rețelele sociale, aceasta a fost concluzia la finalul discuțiilor de luni, 17 februarie, de la Bruxelles, dintre directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, și comisarul european pentru piaţa internă.
Companiile din sectorul înaltelor tehnologii, gen Facebook, s-ar putea confrunta cu reguli şi sancţiuni mai dure în Europa dacă nu reuşesc să ţină sub control în mod adecvat conţinuturile considerate a fi „discurs de ură” şi dezinformarea, a avertizat, luni, la Bruxelles, comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, după convorbirile avute cu directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, relatează APP.
„Dacă toate platformele care operează pe continentul european nu respectă condiţiile pe care tocmai le-am menţionat, da, vom fi nevoiţi să intervenim într-un mod mai strict”, a declarat Breton jurnaliştilor. Dar Thierry Breton, care conduce politica digitală a UE împreună cu comisarul european pentru concurenţă Margrethe Vestager, a avertizat că noua legislaţie ce va fi adoptată până la sfârşitul anului ar putea fi mult mai dură în domeniul înaltelor tehnologii.
Aceste noi reguli „pot fi obligatorii pentru a evita acest tip de abuz, deoarece este abuziv atunci când un conţinut total ilegal este diseminat masiv către concetăţenii noştri”, a subliniat Breton. Acesta a declarat că o propunere pentru o Lege privind serviciile digitale care să fie adoptată până la sfârşitul anului ar putea avea consecinţe reale pentru companii precum Facebook, care până acum au avut propria reglementare.
În cadrul întrevederilor, potrivit Agerpres, fondatorul celei mai mari reţele de socializare din lume, care deţine de asemenea Instagram şi Whatsapp, a subliniat importanţa unui mai bun control al discursului de incitare la ură şi a dezinformării pe platforme – dar fără să fie cenzurată libertatea de exprimare. El a abordat acest subiect cu vicepreşedintele Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova, care a devenit un critic deschis al Facebook după scandalul Cambridge Analytica din 2018. O bună reglementare a discursului de incitare la ură ar necesita un nou tip de reglementare pentru UE, a argumentat Zuckerberg în cadrul discuţiilor purtate cu Jourova.
Reţeaua de socializare Facebook a avertizat luni asupra riscurilor asupra inovaţiei şi libertăţii de exprimare, înaintea publicării de către Uniunea Europeană a unui proiect cu reguli menite să frâneze avansul companiilor americane şi chineze din sectorul înaltelor tehnologii, notează agenţia Reuters.
Comisarul european pentru concurenţă Margrethe Vestager şi comisarul pentru piaţa internă Thierry Breton urmează să anunţe miercuri propuneri ce au ca obiectiv exploatarea potenţialului de date industriale ale UE şi combaterea dominaţiei Facebook, Google şi Amazon. Ei vor mai propune şi reguli care să guverneze folosirea inteligenţei artificiale, în special în sectoare cu grad ridicat de risc, precum sănătatea şi transporturile. Alte reguli vor fi anunţate în lunile următoare.