Continuăm prezentarea veștilor pozitive, a întâmplărilor frumoase din Reșița anului 2019. Haideți să ni le reamintim cu plăcere și cu speranța ca noul an să fie măcar la fel de bun pentru reșițenii deschiși la suflet, așa cum sperăm să fim tot mai mulți.
Prima parte a celor peste 100 de știri pozitive de anul trecut o găsiți aici.
Lumea poveștilor
La începutul lunii iunie s-a desfășurat, la Reșița, Festivalul de teatru pentru copii „Lumea poveștilor”, aflat la cea de-a doua ediție. În cadrul festivalului, au avut loc numeroase spectacole pentru copii, susținute atât pe scena Teatrului de Vest, cât și în spații neconvenționale. În Centrul Civic a avut loc și o paradă a personajelor de poveste.
„Azi, copil frumos, mâine, bănățan fălos!”
Peste o sută de dansatori au urcat pe scena sălii „Dacia” din Reșița, într-un spectacol folcloric dedicat copiilor, intitulat „Azi, copil frumos, mâine, bănățan fălos!”. Protagoniști au fost membrii ansamblului Bârzava, copii și tineri din Reșița care urmează cursuri intensive de dansuri populare, sub îndrumarea coordonatorului Maria Aghescu. Participarea tinerilor la cursurile de dans este gratuită, ansamblul fiind în subordinea Primăriei Reșița.
Cupa centrelor de zi
Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reșița a marcat Ziua Copilului printr-o competiție sportivă: Cupa Centrelor de Zi. Evenimentul a avut loc pe Stadionul „Mircea Chivu” din Valea Domanului și a reunit 60 de copii beneficiari ai Centrului de Zi „ABC”, ai Centrului „Copiii lui Isus” și ai Fundația „Humanitas Pro Deo”. Competiția a constat în două probe: ștafetă și atletism viteză, iar câștigătorii au fost recompensați cu diplome, medalii și dulciuri asigurate de Primăria Reșița.
Ia românească și brâul bănățean
Ajunsă la ediția cu numărul 7, acțiunea de promovare a iei românești și a brâului bănățean a adunat în Piața 1 Decembrie 1918 sute de reșițeni îmbrăcați în cămăși populare. La eveniment au participat și ansambluri folclorice de pe Valea Almăjului, din Clisura Dunării, de pe Valea Carașului și de pe cea a Bârzavei, care au adus în centrul Reșiței dansurile specifice acestor zone etnofolclorice ale Banatului Montan.
Cronicari digitali, turiști la Reșița
Cronicari Digitali, un proiect național de informare și promovare demarat în 2018, ce aduce valorile și tradițiile României față în față cu generația Millennials, a ajuns și în Caraș-Severin, la Rudăria, Steierdorf, Oravița și Reșița. La Reșița, cronicarii erei digitale: bloggeri, instagrammeri și vloggeri veniți din mai multe părți ale țării, au vizitat Muzeul de locomotive cu abur.
Finanțare europeană pentru Floarea Soarelui
Primarul Ioan Popa și Sorin Maxim, directorul executiv al Agenției de Dezvoltare Regională Vest, au semnat în iunie un contract de 3,5 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit „Floarea Soarelui” Reșița. Contribuția financiară a Municipiului Reșița va fi de numai 70.697 lei. Conform graficului stabilit între cele două părți, este în curs de finalizare proiectul tehnic.
Zilele Orașului
Zilele Reșiței 2019 s-au desfășurat în intervalul 28-30 iunie în mai multe locații din oraș și au adus în fața reșițenilor un program artistic pentru toate gusturile și pentru toate vârstele. În Parcul Tricolorului au avut loc spectacole folclorice, în Centrul Civic, concerte de muzică ușoară, iar în Parcul Cărășana, teatru pentru copii. Tot în cadrul Zilelor Reșiței s-a desfășurat și Campionatul național de viteză în coastă „Cupa Reșița 2019”.
Elevii olimpici ai Reșiței, premiați în fața reșițenilor
„Recunoaşterea rezultatelor obținute de elevii din comunitate, prezentarea modelelor educaţionale şi motivarea celor care depun eforturi susţinute încă din perioada formării iniţiale sunt acţiuni pe care Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Reşiţa le susţin şi le promovează”, au anunțat reprezentanții municipalității cu ocazia premierii, la manifestările prilejuite de Zilele Reșiței, a elevilor cu rezultate bune și foarte bune la olimpiadele naționale. Să-i amintim pe cei mai merituoși 25 de elevi olimpici din 2019: BAKO MARIA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.2, Premiul Special OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ-ETAPA NAȚIONALĂ; ZMEU TEODORA ȘTEFANIA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.2, Premiul I OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE PRODUSE FINALE ALE PROIECTELOR EUROPENE „MADE FOR EUROPE” ETAPA NAȚIONALĂ; PANĂ ANA-MARIA – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.2, Premiul Special OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE ORTODOXĂ; SPRÎNCEANĂ ANDREI-MIHAI – ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.7, Premiul III OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE ISTORIE; SPOREA DANIEL COSMIN – LICEUL TEOLOGIC BAPTIST, Premiul II OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE-ALIANȚA EVANGHELICĂ DIN ROMÂNIA; CURACIUC FLORUȚ RUT – LICEUL TEOLOGIC BAPTIST, Premiul III OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE-ALIANȚA EVANGHELICĂ DIN ROMÂNIA; ROMA ALINA – LICEUL TEOLOGIC BAPTIST, MENȚIUNE OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE-ALIANȚA EVANGHELICĂ DIN ROMÂNIA; ROBU DAVID SAMUEL – LICEUL TEOLOGIC BAPTIST, MENȚIUNE OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE RELIGIE-ALIANȚA EVANGHELICĂ DIN ROMÂNIA; CHINCEA ANISIA – COLEGIUL NAȚIONAL „DIACONOVICI-TIETZ”, Premiul III OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA GERMANĂ MATERNĂ-FAZA NAȚIONALĂ; ILE TIANA – COLEGIUL NAȚIONAL „DIACONOVICI-TIETZ”, Premiul I OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA GERMANĂ MATERNĂ-FAZA NAȚIONALĂ; HOLLSCHWANDNER MAYA – COLEGIUL NAȚIONAL „DIACONOVICI-TIETZ”, Premiul II OLIMPIADA NAȚIONALĂ DE LIMBA GERMANĂ MATERNĂ-FAZA NAȚIONALĂ; SUFLEA MARIUS – COLEGIUL NAȚIONAL „DIACONOVICI-TIETZ”, MENȚIUNE CONCURS INFOEDUCAȚIE-FAZA NAȚIONALĂ; POTOCEAN TEODORA AURA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, Premiul II OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ-ETAPA NAȚIONALĂ; VELȚĂNESCU GEORGIANA PATRICIA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE OLIMPIADA DE BIOLOGIE; MOLDVAI MARA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE OLIMPIADA DE LIMBA ENGLEZĂ; UNGUR OTILIA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE OLIMPIADA DE LIMBA GERMANĂ; LUNGU MARINA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE OLIMPIADA DE PSIHOLOGIE; VOINA ALIN – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE CONCURSUL DE MATEMATICĂ APLICATĂ 2ADOLF HAIMOVICI”; DAVIDESCU-FILIP OLIVIA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE CONCURSUL DE MATEMATICĂ APLICATĂ „ADOLF HAIMOVICI”; BRĂILĂ SONIA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, Premiul Special CONCURSUL INTERDISCIPLINAR „CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ”; BOLOCA MĂDĂLINA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, Premiul Special CONCURSUL INTERDISCIPLINAR”CULTURĂ ȘI SPIRITUALITATE ROMÂNEASCĂ”; VOIN VALENTIN – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE COMPETIȚIE NAȚIONALĂ „LIDER EUROPEAN 2018, EUROPA CASA NOASTRĂ”; MERȘA MILEA SRECKO – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE COMPETIȚIE NAȚIONALĂ „LIDER EUROPEAN 2018, EUROPA CASA NOASTRĂ”; LUPȘA FRANCESCA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE COMPETIȚIE NAȚIONALĂ „LIDER EUROPEAN 2018, EUROPA CASA NOASTRĂ”; CRIHAN ANITA – COLEGIUL NAȚIONAL „TRAIAN LALESCU”, MENȚIUNE COMPETIȚIE NAȚIONALĂ „LIDER EUROPEAN 2018, EUROPA CASA NOASTRĂ”.
Și Rotary susține performanța
Clubul Rotary Reșița a susținut performanța și în mandatul 2018-2019, acordând, în cadrul evenimentelor organizate de Primăria Reșița cu ocazia Zilelor Orașului, șase burse vocaționale elevilor și studenților cu rezultate excepționale. Tinerii au fost recompensați pentru performanțele obținute în domeniile: științe exacte, literatură, teatru, arte plastice, muzică și sport.
În Poiana Golului, pe scări!
Sectoarele Drumuri și Construcții din cadrul municipalității au realizat, cu doar 300.000 de lei, două noi căi de acces către Poiana Golului, locul unde la începutul lunii iulie avea să se desfășoare în premieră Custom Reșița, un festival rock într-un decor de poveste. S-au amenajat pentru mașini un drum de zgură până la platou și stema UCMR, precum și trepte cu balustradă pentru acces pietonal.
Reabilitarea energetică a Colegiului Național „Traian Lalescu”
În luna iunie au demarat lucrările de reabilitare energetică a Colegiului „Traian Lalescu”, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este 8,3 milioane de lei, din care 6,5 milioane de lei este valoarea eligibilă inclusiv TVA. Obiectivul proiectului este creșterea eficienței energetice în clădirile unității de învățământ prin realizarea de investiții asupra corpurilor de clădire C1, C2, C3, în condițiile asigurării confortului interior și implicit economisirea de resurse financiare. Până la sfârșitul anului s-au executat 47% din lucrări, finalizarea acestora fiind planificată pentru prima jumătate a anului 2020.
„Semenicul”, 50 de ani
Unul dintre ansamblurile folclorice importante ale Banatului, ansamblul „Semenicul”, a împlinit, în 2019, cincizeci de ani de activitate. Momentul aniversar a fost marcat printr-un spectacol folcloric susținut pe scena Palatului Cultural din Reșița, iar în foaierul Palatului Administrativ a fost vernisată o expoziție și a fost organizată o proiecție de filme de arhivă cu ansamblul la diverse festivaluri internaționale, în țări precum Suedia, Malta sau China. De-a lungul timpului, în ansamblul „Semenicul” au activat peste 650 de dansatori si soliști.
Reșița industrială
Împlinirea, pe 3 iulie, a 248 de ani de la înființarea primelor uzine la Reșița a fost marcată de Forumul Democratic al Germanilor din România prin organizarea unei expoziții de fotografie semnată Walter Fleck ce a adus în prim-plan locomotivele fabricate la Reșița. Timp de peste 200 de ani, Reșița a fost un reper al al industriei grele, cu furnale, oțelării, laminoare sau fabrici de construcții metalice, de armament și de locomotive.
Custom Reșița, trei zile de rock în Poiana Golului!
Începutul lunii iulie a însemnat Custom Reșița. Timp de trei zile, în Poiana Golului muzica rock a fost la înălțime, la prima ediție a festivalului Custom Reșița. Festivalul a adus pe scenă treizeci de trupe și de artiști, precum Doro, The Rasmus sau Udo, care au cântat în fața a mii de pasionați ai rock-ului. O nouă ediție a festivalului va fi organizată, anul acesta, în aceeași perioadă și în aceeași locație.
„Sfârșitul unei lumi, începutul alteia”
După „Amanți de sfârșit de săptămână” și „Boschetarul”, gazetarul reșițean Victor Nafiru a revenit în peisajul literar cu un nou roman. Intitulat „Sfârșitul unei lumi, începutul alteia”, volumul surprinde perioada din preajma evenimentelor din decembrie 1989, într-o capitală de județ din România. Pe lângă cele trei romane, Victor Nafiru a mai publicat volumul „Dalmațienii”, ce cuprinde o serie de editoriale.
Salină pentru copii în suferință
Centrul de Tineret Moniom are o salină proprie. Este vorba despre o sală de sare destinată copiilor cu vârste cuprinse înte trei și zece ani, care a fost amenajată în cadrul unui proiect derulat de Clubul Rotary Reșița, cu sprijinul membrilor Clubului Rotary Hazebrouck – Merville, District 1520, Franța. Sala de sare este un loc de recreere și terapie în mediu cu ioni de sare și vine în sprijinul copiilor aflați în suferință, deservind atât beneficiarii Centrului de Tineret Moniom, cât și copii din învățământul preșcolar și primar din Reșița. Valoarea proiectului a fost de peste 5.000 de euro.
Artă stradală
Primăria Reșița a demarat un amplu proiect de regenerare urbană prin artă, în încercarea de a schimba fața orașului prin formă și culoare și de a evidenția patrimoniul local. Pe mai multe clădiri din oraș au fost realizate picturi murale, iar în luna iulie a avut loc, la sediul Primăriei, o conferință ce a reunit, printre alții, artiști stradali și specialiști în regenerare urbană care au explicat modul prin care arta stradală poate contribui la dezvoltarea unei comunități.
Semnături de 20 de milioane de euro
Nelu Popa, primarul Reșiței, și Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, au semnat în 10 iulie 2019 contractul de finanțare pentru „Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 1”, proiect în valoare totală de aproape 20 de milioane de euro (94.846.694 lei). Se dorește implementarea unui pachet integrat de investiții în mobilitatea urbană, prin reintroducerea transportului public nemotorizat cu tramvaiul la Reșița, realizarea infrastructurii aferente de rulare, modernizarea stațiilor de transport, a spațiilor publice, a zonelor pietonale și a celor verzi – linie cale de tramvai înierbată, amenajarea depoului, cu hala de garare, spații administrative și de mentenanță/ reparații etc. Ținta proiectului este reducerea emisiilor de dioxid de carbon și creșterea calității vieții în municipiul Reșița.
Vor rezulta 3,7 km cale dublă de rulare pentru tramvai modernizată, un depou reabilitat și extins (cu o hală pentru reparații și ateliere având o suprafață construită totală de 1.965 mp, hală pentru vopsitorie și spălătorie – 478,50 mp și hală pentru gararea tramvaielor – 2.400,05 mp), 7 staţii de transport public construite/ modernizate/ reabilitate, 27.143 mp platformă cale de rulare tramvai modernizată și 21.047 mp de spațiu verde – înierbarea liniei cale. De asemenea, proiectul prevede reabilitarea și modernizarea suprastructurii Podului Triaj, utilizat de tramvaie, în lungime de 228 metri. Traseul pe care se vor realiza intervențiile este: Bd. Republicii – Calea Caransebeșului – Calea Timișoarei, până la intrarea pe Bd. Revoluția din Decembrie. Investiția va acoperi și parte din Aleea Crizantemelor, precum și terenul depoului de tramvaie, situat pe Bd. Republicii. Proiectul este complementar cu alte proiecte depuse spre finanțare în cadrul Regio-POR 2014-2020, și anume: „Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 2”, respectiv „Achiziție de mijloace de transport public – tramvaie electrice”, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP).
Concurs de proză „Gheorghe Zincescu”
Asociația „Societatea Artistică Pro Banatul de Munte” și Cenaclul „Semenicul” au organizat un concurs județean de proză dedicat publicistului, poetului și prozatorului Gheorghe Zincescu. Competiția s-a aflat la cea de-a II-a ediție și s-a adresat elevilor de gimnaziu și de liceu. La ea au participat cu lucrări șaisprezece elevi, iar căştigătorii au primit premii în bani și în cărți. Gheorghe Zincescu a trecut la cele veșnice în 2016. A publicat opt volume de versuri şi proză şi i-au apărut lucrări în alte nouă volume colective şi antologii.
Reșița, capitala luptelor românești
De-a lungul timpului, municipiul de pe Bârzava a dat adevărate examene organizatorice. Implicarea autorităților locale și a cluburilor sportive i-a determinat pe oficialii Federației Române de Lupte să desemneze din nou orașul Reșița drept gazdă a celei mai importante competiții interne, Campionatul Național de Seniori. Astfel, în luna iulie, elita luptelor românești s-a întrecut pe saltelele amplasate în Sala Polivalentă, într-o competiție acerbă pentru medalii. Președintele FRL, Răzvan Pîrcălabu, a apreciat eforturile făcute pe plan local pentru desfășurarea în bune condiții a Campionatului Național.
Campioana Alina Vuc, onorată în orașul natal
Cea mai bună luptătoare a României și-a mai trecut în CV încă o distincție. Alina Vuc a intrat în clubul select al Cetățenilor de Onoare ai municipiului Reșița, localitatea natală a multiplei medaliate la Campionate Europene și Mondiale. Emoționanta festivitate a avut loc pe 19 iulie 2019, la Sala Polivalentă din Reșița, în deschiderea celui mai mare eveniment sportiv intern al Federației Române de Lupte, Campionatul Național de Seniori. La inițiativa primarului Ioan Popa și a viceprimarului Adrian Dacica, reputat antrenor emerit de lupte, un proiect de hotărâre a trecut cu brio de votul consilierilor locali reșițeni, iar Alina Vuc a fost desemnată Cetățean de Onoare al orașului său natal. Reșița, orașul de unde s-au lansat spre marea performanță generații întregi de campioni, la diferite sporturi, i-a mulțumit în acest fel Alinei Vuc pentru promovarea imaginii urbei de la poalele Semenicului.
„Schimbarea ești tu”
Avram Iancu, bibliotecarul din Petroșani care a reușit, în premieră mondială, să înoate întregul curs al Dunării fără costum de neopren și primul român care a traversat înot Canalul Mânecii, având doar slip și cască, și-a prezentat, la Reșița, volumul autobiografic „Schimbarea ești tu”. În 2018, Avram Iancu a fost și protagonistul unui film documentar despre aventura de pe Dunăre, realizat de regizorul cărășean Sabin Dorohoi.
Contract pentru încă un bloc de locuințe eficientizat energetic
Creșterea eficienței energetice în clădirile rezidențiale prin reabilitarea energetică a blocului 36 din Piața 1 Decembrie 1918 este obiectivul unui contract semnat în iulie de Primăria Reșița și ADR Vest. Valoarea acestuia este 1,1 milioane lei, contribuția proprie fiind de 482.318 lei. Demararea procedurii de achiziție a avut loc la sfârșitul anului 2019.
Adoptă un salon!
Voluntarii mobilizați de reșițeanca Liliana Gherle cu îndemnul „Adoptă un salon!” au reușit, în numai cinci zile, ce nu au reușit autoritățile județene în peste 50 de ani: să renoveze complet saloanele secției Cardiologie din cadrul Staționarului II al Spitalului Județean de Urgență Reșița. A fost pentru prima dată când secția a trecut prin lucrări ample de renovare și a fost adusă la standarde moderne ce rar pot fi întâlnite în spitalele de stat.
Concursul prieteniei
La sfârșitul lunii iulie, șaizeci de copii din Reșița și Pancevo, Serbia, au participat la o competiție cu caracter sportiv organizată de Primăria Reșița în cadrul proiectului transfrontalier „Eficiență energetică – Premisele unui mediu mai curat în zona transfrontalieră România-Serbia”. Concursul prieteniei s-a desfășurat sub forma unor ștafete, la trei probe: înot, alergare și concurs pe biciclete. În iunie, un eveniment similar a avut loc și în Pancevo, la care au participat copii din Reșița.
Amintiri de la Cenaclu
Cenaclul literar „Semenicul” din Reșița a împlinit, în 2019, 70 de ani de la înființare. Momentul aniversar a fost marcat prin lansarea volumului „Amintiri de la Cenaclul Semenicul”, semnat Gheorghe Jurma, ce cuprinde decupaje din presă, fotografii, interviuri, procese verbale și ale cercului literar. De asemenea, a fost prezentată o parte din arhiva revistei „Semenicul” și o miniexpoziție cu cărți ale autorilor reșițeni, fotografii și articole de ziar.
În marș după medalii
Finalul lunii iulie a adus satisfacție atleților legitimați la cluburi sportive din Reșița. Participarea la Campionatul Național de 20 km marș, desfășurat la Pitești, a îmbogățit palmaresul Clubului Sportiv Universitatea Reșița cu alte medalii prețioase. „Zi de glorie pentru atletismul reșițean.16 medalii câștigate de mărșăluitorii reșițeni la Campionatele Naționale de seniori! 7 de aur, 6 de argint si 3 de bronz!”, transmitea pe 31 iulie directorul CSU Reșița, Octavian Măzăran.
Cinema în aer liber
La începutul lunii august s-a desfășurat, în premieră la Reșița, Festivalul filmului românesc în aer liber, un proiect al Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România. Timp de cinci zile, pe ecranul amplasat în Centrul Civic al Reșiței au rulat pelicule românești de top: „Lotus”, în regia lui Ioan Cărmăzan, „Supraviețuitorul”, un film de Sergiu Nicolaescu, „Înghițitorul de săbii”, de Alexa Visarion, „Pup-o mă!”, în regia Cameliei Popa, și un clasic al cinematografiei românești, „Bădăranii” de Sică Alexandrescu.
Debut spectaculos în Liga 2
Pe 2 august 2019, CSM Reșița deschidea noul sezon al Ligii a II-a la fotbal cu un meci tare, în compania Universității Cluj-Napoca. Un motiv de sărbătoare și de animare a Văii Domanului, pentru că rosso-nerii jucau din nou în eșalonul secund, iar adversară nu era o echipă oarecare. Dar ambiția și entuziasmul amfitrionilor au adus primele trei puncte pentru „Milanul din Banat”. Cu un public fantastic în spate, care a creat o atmosferă de vis în tribune, CSM Reșița s-a impus cu 2-0, prin golurile marcate de Marco Ehmann (min. 34) şi Bruno Vasiu (min. 75). Nou-promovata din Valea Domanului producea astfel primul șoc al sezonului.
Nici Liceul „Traian Vuia” nu scapă de reabilitare energetică
A fost semnat în august contractul de finanțare europeană pentru reabilitarea energetică a Liceului Teoretic „Traian Vuia”. Obiectivul urmărit: creșterea eficienței energetice în clădirile liceului prin realizarea de investiții în corpurile de clădire C1, C2, C3, în condițiile asigurării confortului interior și implicit economisirea de resurse financiare. Valoarea proiectului este 8,3 milioane de lei, contribuția Primăriei Reșița fiind de numai 135.772 lei. Demararea efectivă a lucrărilor a avut loc în luna octombrie.
Zilele Diasporei. Hai acasă!
Cu ocazia Zilelor Diasporei, Primăria Reșița a creat evenimentul „Hai acasă!”, în cadrul căruia au avut loc spectacole și proiecții de film și au fost prezentate povești de succes ale unor reșițeni care, după ani de zile petrecuți în străinătate, s-au întors acasă. Autoritățile locale intenționează să creeze un cadru legal prin care să ofere facilități reșițenilor aflați peste hotare care decid să revină în oraș, să muncească sau să înceapă o afacere aici.
Servicii sociale pentru vârstnici
În luna august au început lucrările de amenajare a Centrului de Recuperare (servicii de kinetoterapie si gimnastică medicală) pentru 60 de persoane vârstnice din Reșița. Centrul este o componentă a proiectului „Dezvoltarea de servicii sociale și sociomedicale pentru persoanele vârstnice din Municipiul Reșița”, inițat de Crucea Roşie şi Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Reşiţa. Proiectul are o valoare totală de peste 2,5 milioane lei şi este finanțat din fonduri europene prin Programul Operaţional Capital Uman.
Energie verde pentru Bazinul Olimpic „Ioan Schuster”
Cu ajutorul unei finanțări europene în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, la Complexul de Sport și Sănătate „Ioan Schuster”din Reșița, care adăpostește bazinul de înot, au fost executate lucrări de eficentizare energetică. Pe acoperișul complexului au fost montate 90 de panouri solare, noul sistem urmând să aducă o reducere cu minimum 50 la sută a cheltuielilor pentru încălzirea apei menajere și a celei din bazin. Proiectul a fost accesat prin Programul Transnațional Interreg – IPA CBC România – Serbia 2014 – 2020, în valoare totală de 1,35 milioane euro.
Platforme subterane de colectare a gunoiului
Au fost amenajate în jurul Parcului Siderurgistului 10 platforme subterane de colectare a deșeurilor menajere, după cum urmează: patru platforme pe Strada Gurghiului, câte două pe străzile Rodnei, Cibinului și Almăjului. Încă 12 platforme asemănătoare vor fi recepționate în cursul acestui an.
Visit Caras-Severin
La Reșița a fost lansată aplicația Visit Caraș-Severin, un mijloc digital de promovare a turismului din zonă, un ghid turistic conceput pentru a putea fi descărcat direct in smartphone-urile turiștilor, fiind programată să ruleze pe platformele Android și IOS. Din meniul aplicației pot fi accesate informații despre obiective și trasee turistice, unități de cazare sau restaurante, dar și hărți, documentare turistice sau filme de promovare. Aplicația a fost creată în cadrul unui proiect finanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin.
3,4 milioane de lei investiți în „Mircea Eliade”
În luna septembrie a venit momentul semnării contractului privind finanțarea europeană a reabilitării energetice a Colegiului Național „Mircea Eliade”, proiect în valoare de 3,4 milioane de lei. „Demararea procedurii de achiziție a execuției lucrărilor a avut loc în aceeași lună. Scopul urmărit este creșterea eficienței energetice la Liceul Teoretic Mircea Eliade printr-o intervenție asupra clădirii Corpul A, una din cele trei clădiri în care își desfășoară activitatea această unitate de învățământ”, a precizat Grațian Dobre, directorul executiv al Direcției Dezvoltare Locală și Instituțională din cadrul Primăriei Reșița.
Bicicleta, mijloc de transport local
Reșița s-a alăturat orașelor din țara noastră care folosesc bicicleta ca o alternativă ecologică de transport public. Primăria a achiziționat, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, 60 de biciclete care au fost puse în septembrie la dispoziția reșițenilor și a turiștilor spre a fi folosite, în sistem bike-sharing, pentru deplasarea prin oraș. Stațiile pentru biciclete au fost amenjate în Centrul Civic și în Govândari, în zonele Intim și Victoria.
Inimă de Leu
Ziua Mondială a Inimii a fost marcată, la Reșița, prin organizarea unui cros care a reunit la start peste 150 de tineri. Crosul „Inimă de Leu” a fost organizat de membrele Clubului Lions Onix Reșița, pentru a trage un semnal de alarmă asurpa impactului negativ pe care sedentarismul îl are asupra sănătății inimii, știut fiind faptul că bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în întreaga Europa.
Planuri pentru cartierul Mociur
Consilierii locali au aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție în vederea reabilitării unuia dintre blocurile din cartierul Mociur și demolarea altuia. Aproximativ 80 de familii care locuiesc în prezent acolo vor fi relocate într-o altă zonă unde municipalitatea va construi locuințe sociale, pe un teren achiziționat de la TMK. Investițiile vor fi făcute în cadrul unui proiect în valoare de 7,5 milione de euro ce își propune reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială.
Zilele Palatului Cultural
Pentru al optulea an consecutiv, Asociația Culturală „Reșița Română” a organizat Zilele Palatului Cultural. Manifestarea a cuprins un eveniment dedicat centenarului Unirii Banatului cu Regatul României și o serie de spectacole de muzica populară, de fanfară și simfonică, susținute pe scena Palatului Cultural. Clădirea reprezintă simbolul românilor din Reșița, fiind construită de aceștia în anii ‘30 ai secolului trecut, când reprezentau o minoritate în raport cu etnicii germani care trăiau aici. (Selecție realizată de Eugen Cotarcea, Marian Averescu, Marian Cărăvan)
Veștile bune (din 2019) continuă. Nu am prezentat până acum nici 80 din cele aproape 150 pe care le-am găsit noi. Așadar, pe mâine!