Se poate și așa! Fără a ne dezbina și jigni pe motive de simpatii sau antipatii politice, fără să ne pierdem timpul dând vina, sau apărând, pe Iohannis, Orban, Ponta, Dragnea, Ciolacu, Iliescu etc.!
Nu pentru că oricare din aceștia, și mult prea mulți alții alături de ei, nu ar avea nici o vină, ci doar pentru că este mai important, vital chiar, pentru sănătatea acestei națiuni ceea ce facem fiecare dintre noi, evitând să punem alături de vinovățiile altora propriile noastre vinovății. Este important ca dincolo de firești nemulțumiri, frustrări, să rămânem oameni, să ne păstrăm nealterate rațiunea, bunul simț, spiritul solidar, umanismul, credința și speranța. Să refuzăm cu demnitate participarea la acest cotidian bâlci al deșertăciunilor și să ne păstrăm mândria de a fi propriii noștri stăpâni, așa cum minunat ne sugerează William Ernest Henley în poemul „Invictus”:„Nu mai contează cât de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorții mele sunt stăpânul,
Sunt căpitanul sufletului meu.”
Dacă fiecare în parte vom reuși acest lucru, dacă ne vom învinge fricile și ura, dacă vom ieși cu demnitate din solda partidelor, care duc o luptă extrem de păguboasă întregului popor, rămânând, chiar și în interiorul acestora, niște soldați ai bunului simț, vom putea trăi satisfacția că victoria obținută să fie în favoarea noastră, ci nu împotrivă! Altfel… zile foarte grele ne așteaptă! Apoi… nimicul!
