Secțiile ATI de la spitalele din Reșița și Caransebeș, „bombe” cu ceas. O tragedie similară celei petrecute la Constanța este oricând posibilă

 

Controalele efectuate în această perioadă de specialiștii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” la secțiile ATI de la spitalele din Reșița și Caransebeș au scos la iveală nereguli și deficiențe grave care pot pune oricând în pericol atât viața pacienților, cât și pe cea a cadrelor medicale care lucrează în aceste secții.  

 

Un incendiu la secțiile ATI ale spitalelor din Reșița și Caransebeș, unde sunt tratați și pacienți cu forme grave de COVID-19, este oricând posibil, iar cele două unități medicale nu sunt pregătite corespunzător pentru a face față unei asemenea situații. Aceasta este concluzia care se desprinde în urma controalelor pe care specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Semenic” le-au efectuat la Spitalul Județean de Urgență Reșița și la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș.

 

Practic, au fost bifate nereguli și deficiențe la toate capitolele vizate de controalele pompierilor, începând cu organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor și terminând cu prevenirea situaţiilor de urgenţă. De altfel, cele două unități medicale funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. În timp ce spitalul din Caransebeș nu a solicitat autorizație de acest gen, la spitalul din Reșița au fost emise două avize: unul pentru lucrarea „Extinderea/dotarea infrastructurii UPU din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița”- în curs de execuție și un alt aviz pentru lucrările de reabilitare a Staționarului 1 care nu au mai început.

 

Potrivit raportului întocmit de specialiștii ISU „Semenic”, nici spitalul din Reșița, nici cel din Caransebeș nu asigură condiţii optime de intervenţie pentru stingerea unui eventual incendiu.

 

Astfel, pe secția ATI a spitalului din Reșița, „ușile saloanelor sunt subdimensionate și nu permit efectuarea evacuării pacienților, cu paturile aferente; țevile de refulare din dotarea hidranților interiori sunt neconforme; accesul autospecialelor de intervenție AISI – autospeciala de intervenție și salvare de la înălțime – la una dintre fațadele clădirii, în zona Secției ATI, nu este posibil din cauza unor copaci și a mașinilor parcate”, se arată în raport.

 

La spitalul din Caransebeș, conform aceluiași raport, „instalația de hidranți de incendiu interiori este nefuncțională: hidranții sunt neechipați, nu sunt verificați periodic, iar apa nu are presiune suficientă; accesul autospecialei de intervenție AISI la una dintre fațade nu este posibil din cauza unor copaci și a unor materiale de construcții depozitate”.

 

De asemenea, niciuna din cele două unități medicale nu are un serviciu propriu pentru situații de urgență, demersurile privind constituirea acestuia nefiind nici măcar începute.

 

Iar producerea unui incendiu pe secțiile ATI ale celor două spitale este oricând posibilă, lucru indicat și de neregulile cu caracter tehnic pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă: în saloanele secției ATI a Spitalului Județean de Urgență Reșița nu sunt suficiente prize independende aferente unui pat, iar la ATI Caransebeș, specialiștii ISU au găsit o serie de improvizații la instalațiile electrice: cabluri suspendate, becuri suspendate de conductori electrici, conductori electrici neizolați în doze de legătură fără capac. De asemenea, pe secția ATI de la Caransebeș au fost înregistrate valori ale concentrației de oxigen peste nivelul admis de 23,5% din volumul de aer.

 

În urma controalelor, Spitalul Județean de Urgență Reșița a primit trei avertismente și o amendă în cuantum de 2.500 lei, iar Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, patru avertismente și o amendă în cuantum de 500 de lei. Pentru prevenirea unor posibile incendii, începând de sâmbătă, 9 octombrie, pompierii din cadrul subunităților de intervenție ale ISU „Semenic” desfășoară, zilnic, verificări pe linia prevenirii și stingerii incendiilor (PSI) la nivelul secțiilor ATI de la spitalele din Reșița și Caransebeș. „Pe timpul acestor verificări, efectuate din trei în trei ore, se urmărește  respectarea în mod permanent a regulilor specifice pe linie de PSI și menținerea în parametri a nivelului concetrației de oxigen”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”, Anca Balint.

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite