În 1961, la Viena, în cadrul celui de-al 9-lea Congres Mondial, s-a hotărât ca teatrul să fie celebrat cum se cuvine într-o zi care să-i fie dedicată. Propunerea lui Arvi Kivimaa, din partea Centrului finlandez al IIT, a fost votată în unanimitate și sărbătorită, pentru prima oară, în anul 27 martie 1962, ziua în care se deschidea stagiunea Teatrului Naţiunilor, la Paris.
De atunci, Ziua Mondială a Teatrului se sărbătorește sub tutela Institutului Internațional de Teatru (IIT), care, în fiecare an, invită o personalitate sau mai multe să redacteze un mesaj cu acest prilej. Anul acesta, mesajul internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului îi aparține lui Peter Sellars (SUA), regizor de operă și de teatru, director de festival, care se adresează întregii lumi spunând:
„Dragi prieteni,
Acum, când lumea stă agățată, oră de oră și minut de minut, de un flux continuu de știri, aş putea eu oare să ne invit pe noi toți – creatorii – să pătrundem în propria noastră privire, propria noastră realitate și propria noastră perspectivă în legătură cu un timp epic, o schimbare epică, o conștiință epică, o viziune epică? Trăim într-o perioadă epică a istoriei omenirii, iar schimbările profunde şi masive pe care le resimțim în relaţiile fiinţelor umane cu ele însele, în relaţiile unora cu altele, precum şi în relaţiile cu lumile non-umane tind să depăşească puterea noastră de a simţi, de a articula şi de a exprima.
Noi nu trăim cu adevărat în ciclul de ştiri 24 din 24 de ore; noi trăim la marginea timpului. Ziarele şi mediile de informare sunt total nepregătite şi incapabile să vorbească despre ceea ce trăim.
Unde este limbajul, care sunt gesturile şi care sunt imaginile ce ne-ar putea permite să înţelegem schimbările şi prăbușirile pe care le trăim? Şi cum am putea să convertim conţinutul imediat al vieţilor noastre, nu în reportaj de presă, ci în experienţă trăită?
Teatrul este forma artistică a experienţei omeneşti.
Într-o lume copleşită de ample campanii mediatice, de experienţe simulate şi de prorociri înspăimântătoare, cum putem trece dincolo de repetarea nesfârşită de cifre pentru a resimţi caracterul sacru şi infinit al unei anumite vieţi, al unui anumit ecosistem, al unei prietenii sau calitatea luminii unui cer ciudat? Doi ani de COVID-19 au întunecat simţurile oamenilor, le-au restrâns vieţile, au rupt legături şi ne-au împins la un bizar nivel zero al existenţei.
Ce seminţe trebuie plantate şi replantate în aceşti ani? Care sunt speciile invazive şi invadatoare care trebuie să fie eliminate complet şi definitiv? Atât de mulţi oameni au ajuns la limită. Atât de multă violenţă izbucneşte brusc, iraţional şi neaşteptat. Atât de multe sisteme, până mai ieri solide, s-au dovedit a fi structuri de o nesăţioasă cruzime.
Unde sunt ceremonialurile noastre de comemorare? Ce trebuie să ne amintim? Care sunt ritualurile ce ne-ar îngădui, în fine, să reimaginăm şi să începem să parcurgem drumuri încă niciodată explorate de noi?
Teatrul de viziune epică, de intenţie, de reparaţie, de vindecare are nevoie de ritualuri noi. Nu avem nevoie să ni se ofere distracţie. Avem nevoie să ne strângem laolaltă. Avem nevoie să împărtăşim acelaşi spaţiu – şi avem nevoie să cultivăm spaţiul împărtăşit. Avem nevoie de spaţii ocrotite în care să fim egali și în care să ne ascultăm unii pe alții.
Teatrul reprezintă un spațiu, creat pe pământ, al egalității între ființe umane, zei, plante, animale, picături de ploaie, lacrimi, un spațiu al regenerării. Spaţiul de egalitate şi ascultare reciprocă profundă este iluminat de o frumuseţe ascunsă şi e păstrat viu printr-o adâncă interacţiune între primejdie, ecuanimitate, înţelepciune, acţiune şi răbdare.
În Sutra Podoabei Înflorite, Buddha înşiruie zece feluri de răbdare supremă în viaţa omului. Unul dintre cele mai puternice se numeşte Răbdarea de a percepe totul ca pe un miraj. Teatrul a prezentat întotdeauna viaţa acestei lumi ca fiind asemănătoare unui miraj, făcându-ne să străvedem cu limpezime şi forţă eliberatoare prin iluzia, deziluzia, orbirea şi negarea umană.
Suntem atât de siguri de ceea ce privim şi de felul în care privim totul, încât suntem incapabili să vedem şi să simţim realităţi alternative, posibilităţi noi, abordări diferite, relaţii invizibile şi legături dincolo de timp.
Aceasta este clipa în care trebuie să ne împrospătăm profund minţile, simţurile, istoriile şi viitorul. Și această muncă nu poate fi făcută de oameni izolaţi, lucrând singuri. Este o muncă pe care trebuie să o facem împreună. Teatrul este invitaţia de a face această muncă împreună.
Vă mulţumesc din adâncul inimii pentru munca voastră”.
Cuvintele lui Peter Sellars mă duc cu gândul la faptul că fără Teatru lumea ar fi mult mai tristă și mai puțin pregătită să facă față încercărilor la care este supusă.
Pentru tot ceea ce reprezintă Teatru, dar și pentru puternicul apel la solidaritate desprins din mesajul lui Peter Sellars, se cuvine să transmitem mulțumirile noastre și un sincer „La mulți ani!” tuturor celor care, prin talentul și munca lor, aduc Magia și Misterul în jocul divin de pe scândura scenei, hrănind cu bucurie și speranță nesațul spectatorilor îndrăgostiți de poveștile petrecute în acest autentic templu al Thaliei.
