Spectacolul handbalistic revine din 19 august. Roș-negrii se reunesc pe 1 iulie

sectia de handbal masculin

Consiliul de Administraţie al Federaţiei Române de Handbal a aprobat săptămâna aceasta sistemul competiţional pentru ediţia de campionat 2020-2021. CSM Reșița va avea de jucat 44 de meciuri, cel puțin!

La finele unei şedinţe-maraton, care a durat circa 8 ore, conducerea FRH a anunţat calendarul probabil şi modul în care se vor desfăşura întrecerile handbalistice la cel mai înalt nivel intern. Liga Zimbrilor va începe în data de 19 august, iar ceva mai devreme se vor disputa turneul de promovare și turneul Final Four al Cupei României. În ceea ce priveşte următorul sezon, acesta va avea 16 echipe la start, atât în Liga Zimbrilor, cât şi în Liga Florilor.

În esenţă, federaţia a păstrat sistemul competiţional din sezonul trecut, adaptat însă la o întrecere cu 16 formaţii. Astfel, campionatul va avea trei părţi distincte: sezonul regulat, urmat de competiţiile play-off şi play-out, fiecare cu 8 echipe la start. În play-off se va decide ierarhia la vârf, iar în play-out se va da lupta pentru evitarea retrogradării. Din prima ligă masculină vor retrograda direct ultimele patru clasate (locurile 13-16), iar locurile 11-12 vor merge la baraj cu două formații din Divizia A (locurile 3-4). Din Divizia A vor promova direct primele două clasate, astfel încât din sezonul 2021-2022 să avem din nou o Ligă a Zimbrilor cu 14 echipe.

Revenind la sezonul care va debuta în august, e clar că acesta va fi cel mai greu campionat din ultimii ani. Dincolo de faptul că retrogradează direct patru formaţii, trebuie avut în vedere şi numărul mare de jocuri. De exemplu, o echipă din partea a doua a clasamentului, aşa cum va fi probabil cazul rosso-nerilor reşiţeni, va disputa nu mai puţin de 44 de meciuri: 30 în sezonul regulat şi 14 în play-out. Asta, fără să punem la socoteală întrecerea din Cupa României. Până la confruntările de pe semicerc, CSM Reşiţa va avea la dispoziţie aproape 7 săptămâni de pregătire: antrenorul Bojan Butulija va face primul apel la 1 iulie.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite