Construcțiile care alcătuiesc stația intermodală din Piața Republicii prind contur. Acestea sunt realizate în cadrul megaproiectului de infrastructură derulat de Primăria Reșița pentru (re)introducerea transportului public electric.
Primarul Reșiței, Ioan Popa, a verificat astăzi, în teren, stadiul lucrărilor la terminalul intermodal din Piața Republicii care va reprezenta, practic, staţie capăt de linie pentru tramvai, respectiv stație pentru autobuzele electrice care vor merge spre zona montană. „În Piața Republicii din Muncitoresc sau Reșița Montană, cum mai este cunoscută zona, este punctul terminus pentru tramvai – faimoasa stație intermodală. De ce intermodală? Pentru că schimbă două moduri de transport: tramvaiul ajunge în primul compartiment, iar apoi, oamenii care vor să meargă mai departe, spre Secu, Văliug, Semenic, Gărâna, Brebu Nou, Trei Ape, trec în celălalt compartiment, cel pentru autobuze electrice. Iar la etaj, în primul compartiment, va fi un loc pentru servicii de alimentație publică”, a explicat edilul Ioan Popa.
De asemenea, zona va avea o piațetă publică, vor fi amenajate două sensuri giratorii – unul în locul vechii intersecții din Piața Republicii și altul pe strada Castanilor – și vor fi două benzi de circulație.
Lucrările din Muncitoresc sunt prevăzute în cadrul proiectului „Platforme/stații – terminal intermodal în zona Muncitoresc ca nod de mobilitate urbană pentru optimizarea transportului public în Municipiul Reșița” – faza 3 a proiectului „Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în Municipiul Reșița”, derulat de Primăria Reșița din fonduri europene și aflat pe ultima sută de metri în ceea ce privește implementarea. „În fiecare zi mergem pe șantier, vedem ce se întâmplă. În patru-cinci luni suntem gata”, a precizat primarul Ioan Popa.









![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)