Tendințe în fraudarea fondurilor europene: Anii de vârf, regiunile „harnice”, profilul fraudatorilor. Agricultura și resursele umane, ținte preferate

Aproape fiecare program de finanțare prin care Comisia Europeană ne trimite bani din 2007 încoace a fost fraudat masiv. O spun comunicatele și buletinele de presă publicate pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție, prin care procurorii au anunțat de-a lungul timpului sute de trimiteri în judecată pentru fraudarea fondurilor europene, de la cele de preaderare (PHARE, ISPA și SAPARD) și până la banii pe care îi primim astăzi prin FEADR.

Pornind de la informațiile publicate pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție, parchetul care investighează în mod special spețele privind fraudarea banilor europeni, PressHub.ro și Info Sud-Est au analizat perioade, regiuni, tiparul celor care încearcă cel mai des să obțină ilegal banii UE și tipurile de fonduri care sunt fraudate cel mai frecvent.

Metodologia analizei: 

  • Am folosit exclusiv informațiile care apar pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție (www.pna.ro), preluarea acestora fiind făcută în 15 aprilie. Au fost parcurse câteva sute de comunicate și buletine de presă pe care motorul de căutare de pe site le-a afișat după cuvintele cheie „fonduri europene”;
  • În calculul nostru nu am socotit începutul urmăririlor penale, reținerile sau arestările preventive, ci doar trimiterile în judecată. Am întocmit tabele cu activitatea fiecărui serviciu teritorial din fiecare lună a fiecărui an, începând cu anul 2007 și până în primul trimestru al anului 2019 (inclusiv). Am ales 2007 ca punct de început al analizei noastre pentru că atunci a devenit România membru UE. Nu am reușit să monitorizăm însă câte dintre spețele trimise în judecată au primit condamnări definitive, achitări sau sunt încă pe rol, pentru că ar fi însemnat urmărirea în instanță a aproape 700 de cauze, ori demersul nostru și-a propus exclusiv monitorizarea fondurilor europene și nu a rezultatelor activității DNA;
  • Am analizat doar informațiile publicate de DNA pentru că este singurul parchet care instrumentează spețe care au ca obiect fraudarea banilor europeni. În urma prelucrării informațiilor s-au conturat tipare de fraudatori și fraudare, dar și concluzii în funcție de context, regiuni sau în funcție de schimbări care au influențat activitatea procurorilor. 

În perioada ianuarie 2007 – martie 2019, procurorii DNA au trimis în judecată aproape 700 de cauze care au avut ca obiect fraudarea fondurilor europene. Aproape 40% dintre acestea au fost instrumentate și trimise în instanță doar în perioada 2015-2017. Un salt important a fost făcut în anul 2016, atunci când procurorii au trimis în judecată cu 50% mai multe spețe de fraudare a banilor UE decât în 2015, iar apogeul a fost atins în anul 2017, când în fața judecătorilor au ajuns peste 100 astfel de cazuri. În anul 2018 s-a înregistrat un regres semnificativ: numărul trimiterilor în judecată a scăzut cu 50% față de 2017, dar trebuie ținut cont de deciziile CCR și modificările masive din codurile penale, care au îngreunat semnificativ munca procurorilor. Însă, la începutul anului 2019, se observă o creștere a numărului de spețe cu fonduri europene, având în vedere că doar în primul trimestru au ajuns deja în instanță în jur de 20 de astfel de dosare.

În privința regiunilor din care au fost trimise în judecată cele mai multe dosare se remarcă o situație bizară. Regiunile Centru și Nord-Vest, acolo unde au ajuns cei mai mulți bani europeni, cuprind serviciile teritoriale ale DNA care au instrumentat cele mai puține spețe de fraudare a fondurilor UE. În cealaltă parte a țării, în regiunile Sud-Est și Nord-Est, care au obținut cele mai puține fonduri europene, cuprind serviciile teritoriale ale DNA care au înregistrat cele mai multe trimiteri în judecată care au avut ca obiect fraudarea banilor UE.

Astfel, în perioada 2007-2019, după București, DNA Constanța a trimis în instanță cele mai multe spețe cu finanțări europene, 90% dintre acestea fiind instrumentate din 2013 încoace. DNA Iași și DNA Craiova se află la mică distanță de Constanța și sunt urmate de serviciile teritoriale din Suceava și Galați. Cea mai slabă activitate este înregistrată în DNA Oradea, acolo unde procurorii au trimis în judecată, în perioada 2007-2019, mai puține dosare decât au trimis colegii lor de la Constanța într-un singur an, 2017. Următoarele servicii teritoriale cu activitate slabă în zona fondurilor europene sunt Alba și Cluj, urmate de Brașov și Pitești.

Serviciile teritoriale din Târgu Mureș, Ploiești, Bacău și Timișoara se situează la mijlocul acestui clasament, cu un număr similar de dosare pe care le-au trimis în judecată și care au avut ca obiect fraudarea banilor veniți de la Bruxelles (în jur de 30-40/ST).

Din punct de vedere al perioadelor în care au fost cercetate și trimise spre judecată cauzele în care se urmărea cheltuirea fondurilor europene, acestea s-au înscris în general într-o creștere constantă a numărului spețelor și nu au cunoscut fluctuații majore de la un an la celălalt, cu trei excepții: 2009, 2013 și 2018. În acești ani, trendul ascendent al activității penale în segmentul fondurilor europene a fost întrerupt de scăderi bruște și semnificative: în medie cu 40%, 20%, respectiv 50% mai puține dosare decât în 2008, 2012, respectiv 2017.

Începuturile fraudării fondurilor europene

Mulți dintre inculpații care au fost trimiși în judecată în anii 2007, 2008 și 2009 au dat socoteală pentru modul în care au cheltuit fondurile de preaderare, adică primii bani europeni, cei care au ajuns în România la începutul anilor 2000.

Ce sunt fondurile de preaderare

Uniunea Europeană a încercat în permanență să ofere sprijin țărilor care candidau pentru statutul de membru al comunității trimițându-le bani, adică aceste „fonduri de preaderare”. Principalele trei instrumente financiare au fost PHARE, ISPA și SAPARD și aveau rolul de a „înmuia” diferențele care existau între Vest și statele Europei Centrale și de Est. Spre exemplu, PHARE este un program care a fost conceput inițial pentru Polonia și Ungaria abia ieșite din comunism pentru a le ajuta să aibă o tranziție mai ușoară către regimul democratic. PHARE (Poland Hungary Aid for Reconstruction of the Economy) s-a aplicat cu succes în Polonia și Ungaria, apoi a fost implementat și în restul statelor ex-comuniste: Cehia, țările baltice, Slovacia, Slovenia, România și Bulgaria. Apoi, banii veniți de la Bruxelles prin ISPA au ajuns în transporturi și mediu, iar SAPARD a reprezentat un ajutor financiar pentru închegarea unei politici agricole comune.

În perioada de preaderare la Uniunea Europeană, România și-a luat o serie de angajamente care, printre altele, au obligat țara noastră să frâneze corupția endemică și să monitorizeze modul în care sunt cheltuiți banii europeni. În 2005, fostul Parchet Național Anticorupție a fost transformat în instituție de sine stătătoare, actuala Direcție Națională Anticorupție, iar la conducerea ei a venit Daniel Morar (2005-2013), actual judecător CCR.

Pașii de aderare au inclus și înființarea Departamentului de Luptă Antifraudă (DLAF), un instrument de monitorizare care protejează interesele Uniunii Europene și, implicit, luptă împotriva fraudei banilor de la Bruxelles. Între DLAF și DNA, care au fost înființate în forma lor de azi în anul 2005, există o colaborare permanentă în privința neregulilor care apar în cheltuirea banilor europeni.

Doar că relația dintre cele două instituții s-a așezat mai greoi, iar perioada de început a fost marcată de contre între șeful DLAF și cel al DNA.

În decembrie 2006, cu doar câteva zile înainte ca România să devină membru UE, Cristian David, șeful DLAF la acea vreme, acuza DNA că se mișcă „prea greu” în soluționarea dosarelor care au ca obiect fraudarea fondurilor de preaderare. Abia după două luni, Daniel Morar i-a replicat lui David că unele sesizări ale DLAF conțin date inexacte sau nereale, că ele reprezintă doar „puncte de plecare” în anchetele DNA și că, în multe cazuri, notele și observațiile trimise de DLAF nu se transformă în dosare penale. Opt ani mai târziu, Cristian David, cel care a condus DLAF la începuturile sale, era trimis în judecată de DNA pentru luare de mită și, ulterior, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare.

De altfel, în toate rapoartele de activitate ale DNA fraudarea fondurilor europene a reprezentat un capitol aparte și, în ultimii ani, șefii Direcției au menționat în fiecare discurs dosarele trimise în judecată pe această speță.

Tipare de fraudă și fraudator

O analiză a dosarelor trimise în judecată de procurori în zona fondurilor UE arată că cele mai multe fraude sunt înregistrate în domeniul agricol și al formărilor profesionale ori al discriminării / egalității de șanse. APIA și SAPARD sunt două programe care au făcut furori în rândul agricultorilor și fermierilor, mai ales al celor din comunitățile relativ mici. Mulți dintre primarii, viceprimarii, consilierii, fermierii sau agricultorii din satele românești au încercat să obțină ilegal subvenții sau alte finanțări în agricultură ori au vrut să primească de la Uniunea Europeană mai mulți bani decât ar fi meritat.

Cele mai frecvente ilegalități consemnate în rechizitoriile procurorilor sunt falsificarea semnăturilor, inventarea unor documente care nu există în realitate, decontarea multiplă a subvențiilor, lipsa derulării activităților pentru care beneficiarii au primit finanțări (în special seminarii, cursuri de formare profesională, conferință, alte evenimente) sau cheltuirea banilor europeni în alt scop decât cel pentru care au fost virați în contul beneficiarilor.

Unul dintre tiparele de fraudatori pe care le-am identificat este cel al primarului de comună mică sau medie. Este înrădăcinat în funcție de mai multe mandate și are în arendă zeci sau, în unele cazuri, sute de hectare de teren agricol pe care îl lucrează cu ajutorul utilajelor cumpărate tot cu bani europeni. Terenurile aparțin familiilor din comună care nu își pot lucra eficient pământurile și nu pot ține pasul cu agricultura modernă pentru că nu au utilaje corespunzătoare. Și nici nu le pot achiziționa pentru că lipsa de educație, de informare sau pur și simplu de încredere le îngrădește accesul la finanțările europene. Dar, astfel, le înlesnește accesul primarilor care, prin puterea semnăturii și a accesului la informații și instituții, obțin fonduri europene chiar și atunci când nu le merită. De obicei, prejudiciile nu depășesc câteva zeci de mii de euro.

Primarii sunt ajutați în schema aceasta de al doilea tipar de fraudator pe care l-am identificat: funcționarul public (din minister, primărie, consiliu județean sau APIA, fie că este referent sau director în instituție) care își trafichează influența sau cere șpagă pentru a debloca fonduri europene sau pentru a deveni părtaș la alte ilegalități (cum ar fi obținerea unor sume mai mari de bani sau chiar obținerea pe nedrept a întregii finanțări europene). Acești funcționari au acces mult mai rapid și facil la regulamentele și cerințele Uniunii Europene, dețin cunoștințe mult mai solide în zona accesării banilor europeni, deci își pot „acoperi” mult mai ușor tentativele de fraudă. Totodată, funcționarii din instituțiile românești care au contact direct cu instituțiile comunității europene cunosc mult mai bine și interesul Uniunii Europene pentru lupta anticorupție și pentru implementarea corectă a proiectelor cu finanțare de la Bruxelles.

Cel de-al treilea tipar identificat este și cel mai cunoscut publicului pentru că persoanele trimise în judecată în acest caz sunt politicieni sau oameni de afaceri cunoscuți, de obicei cu activitate desfășurată în capitală, iar prejudiciul adus Uniunii Europene este uriaș comparativ cu zecile de spețe de la nivel local. Cazurile de politicieni sau afaceriști care fraudează fonduri UE sunt incomparabil mai rare decât primarii și funcționarii din localitățile mici care ajung la duzină în fața judecătorilor. O explicație ar fi că persoanele publice din prima linie (prefecți, președinți de consilii județene, parlamentari, miniștri, europarlamentari sau afaceriști cunoscuți) apelează la mecanisme de fraudare a banilor europeni mai întortocheate și mai greu de probat decât cazurile-școală din mediul rural unde, de cele mai multe ori, sunt falsificate documente.

Prima sentință de răsunet într-un dosar de fraudare a fondurilor europene a avut loc în anul 2009 atunci când Iosif Mihai Puwak a fost condamnat definitiv la doi ani și jumătate de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri europene. Iosif Mihai Puwak era chiar soțul fostului ministru al Integrării Europene, Hildegard Puwak, numită în guvernul condus de Adrian Năstase în perioada 2000-2004. În 2015, Curtea de Apel București a emis o altă sentință definitivă, în speța deturnării de fonduri din Argeș, unde procurorii au calculat un prejudiciu de 1 milion de euro. În acest dosar, fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, și omul de afaceri Cornel Penescu au fost condamnați definitiv la șapte ani și opt luni, respectiv patru ani de închisoare cu executare.

Însă, de departe, cel mai cunoscut și controversat dosar instrumentat de DNA în domeniul fondurilor europene este cel al societății Tel Drum, o firmă conectată la apropiații șefului Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, cel care conduce Partidul Social Democrat, aflat la guvernare din 2016. Societatea, Liviu Dragnea și prietenii săi sunt, în prezent, cercetați penal de procurorii DNA. Și, deși politicianul și afaceriștii Tel Drum sunt în prima linie a vieții publice, oamenii legii susțin că ei ar fi produs Uniunii Europene un prejudiciu de 21 de milioane de euro. Și, pentru asta, ar fi ales tot schema clasică de fraudare a banilor europeni: hârțoagele falsificate. Ca la țară.

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Info Sud-Est în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

Distribuie articolul
Written by

resita@resita.ro

No comments

LEAVE A COMMENT