Suntem prezenți și pe

Sport

Toți pentru echipă! Din inimă, nu din interes

Publicat cu

pe

Sportul este fenomenul social care ne-a adus mereu bucurii. Dacă e să analizăm corect și obiectiv, am putea spune că el a fost singurul motiv de bucurie în masă. E drept că-n societatea în care trăim a început și acesta să își însușească deprinderi ale societății. Nu putea să scape de persoane ce puneau înaintea interesului general și al chintesenței lui, interesul personal. De aceea, în ultimii ani, ne-a fost luată și această ultimă bucurie. De diferiți neaveniți și „atotcunoscători”.

Duminică, în Valea Domanului, aproximativ 10.000 de oameni au retrăit emoția fenomenului fotbalistic. După mai bine de 20 de ani, capitala județului Caraș-Severin a fost luată cu asalt! Cu mic, cu mare. De la copii, la tineri, la persoane în scaune cu rotile, bebeluși în cărucioare. În plină zi, orașul a prins viață precum marile orașe din țară. Nu o să discutăm despre meci, despre cine a câștigat, dacă a câștigat corect sau nu, pentru această analiză dăm crezare ziariștilor sportivi. O să discutăm în schimb despre fenomenul sportului ce generează atâta bucurie. Este, dacă vreți, un motiv ce ne unește. Și aici nu discutăm despre uniunea ce ne-o tot livrează politicienii, ci despre bucuria ce ne face să rezonăm între noi, ideea de a face ceva împreună și fără interes. Și la unison! Practic, ce s-a întâmplat duminică la Reșița este modul prin care poți să-ți promovezi, prin sport, comunitatea. Și chiar să stimulezi afacerile locale, adică să aduci bani la buget. Într-un cuvânt, DEZVOLTARE. Imaginați-vă că cel puțin 1.000 de oameni au cheltuit ieri pe la terasele reșițene în medie 20 de lei. Nu e o sumă colosală, dar e un început. Imaginați-vă un CSM Reșița în Liga 1. Știm, mai e mult până acolo, însă un viitor apropiat cu un asemenea vis devine realizabil.

Indiscutabil Reșița preia adevăratul sens al cuvântului capitală a județului. Și nu doar prin sport. Este pentru prima oară când simțim că nu facem publicitate cuiva, publicitatea aceea electorală de care toți ne-am sictirit. Nu tastezi cu lehamite, ci tastezi din suflet și suntem convinși că nici cei ce vor citi acest text nu vor simți vreo urmă de laudă gratuită. Și aici trebuie menționați toți cei care au contribuit prin muncă și decizii înțelepte pentru a ajunge aici. Atunci când îi lași pe cei care se pricep să facă ceva și nu te bagi peste tot, cum este cazul patronului Stelei, efectul competenței dă și rezultate. Cu un manager bun, ca Bobar, cu un antrenor ce știe și a învățat fotbal, Leo Doană, nu de pe la emisiunile de profil, ci chiar din teren, cu un lider al galeriei ce pune pe primul loc echipa, Marcel Gușcă,  chiar și în detrimentul familiei și nu în ultimul rând cu un primar, Nelu Popa, ce nu-și face campanie electorală pe spatele echipei, nu ai cum să nu faci din sportul rege un fenomen ce produce plus valoare. Atât la nivel de a satisface nevoia de recreere a locuitorilor urbei, cât și din punct de vedere economic.

Suntem convinși că acesta este doar începutul și zile ca cea de duminică vor deveni pentru reșițeni și cărășeni o obișnuință, iar agenda lor va fi ocupată mereu din două în două săptămâni cu prezența în Valea Domanului. Dacă luăm în calcul și faptul că echipa de handbal a Reșiței a promovat în Liga Națională, poate agenda de weekend va fi ocupată pentru tot mai mulți cărășeni de astazi înainte.

Ne permitem, ca pe final, să „furăm” și noi sloganul echipei de fotbal: Toți pentru echipă!

ANUNȚ PUBLIC

Serviciul de alimentare cu apă și de canalizare al comunei Dalboșeț, cu sediul în comuna Dalboșeț, str. Principală, nr. 270, jud. Caraș-Severin, CIF: 41198151, Tel: 0255 243 403, email: primariadalboset@yahoo.com, organizează la sediul său, concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi vacante, pentru funcțiile contractuale de: contabil – funcție de execuție / 2 posturi de muncitor necalificat – funcție de execuție. Concursul va avea loc în data de 28.10.2019 la ora 09:00 la sediul Primăriei Dalboșeț, nr.130

Reclamă

Cele mai citite

Copyright © 2019 Toate drepturile rezervate. By INC