Trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj! Opt persoane au fost duse la audieri la sediul DIICOT Caraș-Severin

 

Un grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj, a fost destructurat de polițiștii de la Crimă organizată din Caraș-Severin. Grupul era alcătuit din tineri cu vârste între 20 și 30 de ani, iar victimele – minori între 14 și 17 ani.

 

Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, împreună cu procurori AI Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), au efectuat, în această dimineață, trei percheziții domiciliare într-un amplu dosar de pornografie infantilă, trafic de minori și șantaj, în cadrul căruia, la începutul acestui an, pe 11 februarie, au mai fost efectuate alte șase percheziții domiciliare.

 

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2018 – 2021, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 30 ani, ar fi abordat, prin intermediul rețelelor de socializare, folosindu-se de conturi false create în acest scop, minori de 14-17 ani, atât fete, cât și băieți, pe care i-ar fi ademenit cu câștiguri uriașe sau promițându-le dezvoltarea unor false relații sentimentale și i-au determinat să realizeze și să le trimită fotografii și materiale video cu caracter pornografic. În momentul în care victimele au refuzat să mai trimită suspecților materialele solicitate, aceștia le-au amenințat cu distribuirea materialelor pornografice către membrii familiei acestora sau în mediul on-line. De asemenea, suspecții au folosit materialele pornografice ca mijloc de șantaj pentru obținerea de beneficii materiale de la victime.

 

„În activitatea infracțională suspecții au utilizat un număr mare de conturi false, create pe rețele de socializare, folosind fotografii ale altor persoane de sex masculin, preluate de pe conturile acestora, abordând victimele minore de pe mai multe astfel de conturi, ca si cum ar fi persoane diferite, și dezvoltând adevărate strategii pentru inducerea în eroare a victimei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că suspecții au creat pe rețele de socializare mai multe conturi false, cu identități de femei, pe care ulterior le-au folosit pentru a aborda mai multe victime de sex masculin, dezvoltând false relații sentimentale, în cadrul cărora aceștia erau convinși să le trimită diverse sume de bani”, se precizează într-un comunicat emis de DIICOT, care mai menționează că, până în prezent, au fost identificate nouă victime minore.

 

În urma perchezițiilor de astăzi, opt persoane au fost conduse la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Caraș-Severin, în vederea audierii.

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available