Inspectorii de muncă din cadrul ITM Caraş-Severin au verificat, în perioada 07 – 11 noiembrie, 32 de firme care prestează activități de transport rutier de marfă și persoane. În urma controalelor au fost aplicate patru amenzi contravenționale și cinci avertismente și au fost dispuse 40 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.
Controalele efectuate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Caraş-Severin au avut loc în cadrul unei campanii desfășurate la nivel național privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare la încheierea și executarea contractelor individuale de muncă, a timpului de muncă și de odihnă a conducătorilor auto, a legislației și a directivelor europene ce vizează detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii transnaționale transpuse în legislația națională.
În total, inspectorii de muncă au controlat 32 de angajatori, acțiunile fiind desfășurate atât pe teren, în trafic, împreună cu Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, cât și la sediul angajatorilor care desfășoară activități economice de transport rutier de marfă și persoane. În urma controalelor au fost au fost aplicate patru amenzi contravenționale în cuantum de 10.500 lei și cinci avertismente și au fost dispuse 40 de măsuri de remediere a neconformităților constatate.
„Principalele deficiențe identificate de inspectorii de muncă au fost: neevidențierea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activităţi mobile de transport rutier; lipsa unui acord scris referitor la modul de întocmire a evidenței orelor de muncă în cazul lucrătorilor mobili; neinformarea salariaților care urmează să presteze activitate în străinătate; neinițierea negocierii colective în vederea încheierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate; neacordarea sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal”, informează inspectorul șef al ITM Caraș-Severin, Iancu Panduru.