Vacanța de primăvară va fi prelungită, dar nu pentru toți elevii

Ministerul Educației a adaptat „din mers” structura anului școlar în curs și a adus, astăzi, modificări la modificările pe care le anunțase, cu numai două zile în urmă, ministrul Sorin Cîmpeanu. Astfel, vacanța de primăvară va fi prelungită, dar nu pentru toți elevii, în vacanța de vară se va intra cu o săptămână mai târziu, iar examenele de evaluare națională se vor desfășura conform calendarului inițial.

După câteva zile de declarații contradictorii, Ministerul Educației a stabilit, astăzi, calendarul și modul de organizare a examenelor naționale, precum și modul de adaptare a structurii anului școlar 2020-2021 la realitățile impuse de situația epidemiologică generată de pandemia de COVID-19. Deciziile au fost luate în urma consultărilor avute în cadrul Comisiei de Dialog Social, cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământ și ai asociațiilor patronale și cu reprezentanți ai elevilor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Educației, deciziile luate sunt următoarele:

– Examenele naționale se vor desfășura la datele stabilite, conform calendarelor deja aprobate și cunoscute: 22 – 25 iunie (Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a) și 28 iunie – 1 iulie (probele scrise ale examenului de Bacalaureat). Probele de competențe din cadrul examenului de Bacalaureat vor fi echivalate conform unei proceduri elaborate de către Ministerul Educației.

– Cu excepția claselor terminale, pentru care structura anului școlar nu va suferi niciun fel de modificare, vacanța de primăvară va începe în data de 2 aprilie și se va încheia în data de 4 mai.

– Pentru clasele terminale, structura anului școlar nu va suferi niciun fel de modificare, vacanța/vacanțele de primăvară rămânând la datele planificate (2 aprilie – 11 aprilie pentru Sărbătorile Pascale Catolice și 30 aprilie – 9 mai pentru Sărbătorile Pascale Ortodoxe). În intervalul 12 aprilie – 29 aprilie, clasele terminale vor participa online la toate activitățile didactice.

– Semestrul al II-lea va fi redus cu o săptămână pentru toate clasele, cu excepția claselor terminale (grupele din învățământul preșcolar, clasa pregătitoare, clasele I – a VII-a și clasele a IX-a, a X-a și a XI-a), acestea urmând a finaliza semestrul în data de 25 iunie, în loc de 18 iunie.

– Pentru filiera tehnologică și învățământul profesional și tehnic, finalul semestrului al II-lea va rămâne la datele stabilite și cunoscute.

– Calendarele activităților aferente definitivării și titularizării rămân neschimbate.

– Evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și pretestările PISA rămân programate, în continuare, cu prezență fizică în toate școlile care funcționează în localități necarantinate. Evaluarea națională a elevilor din clasa a II-a se reprogramează din perioada 20 – 23 aprilie în intervalul 25 – 28 mai.

– Pentru a reduce inechitatea determinată de condițiile speciale, în școlile aflate în localități carantinate, simulările pentru clasele terminale și evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor putea fi organizate după ieșirea din carantină.

– Programul național de acțiuni remediale se va derula pe întreaga durată de organizare a acțiunilor didactice, în toate școlile aflate în localități în care rata de infectare este mai mică de 6/1000 locuitori.

„Subliniez importanța consultărilor cu partenerii de dialog social în contextul epidemiologic actual și apreciez implicarea responsabilă în fundamentarea deciziilor luate de autorități în interesul primordial al elevilor. Îndemn, în permanență, la prudență și la respectarea tuturor regulilor, mai ales acum, având în vedere agravarea situației epidemiologice”, a declarat ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Sursă foto: edupedu.ro

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite