Incidența cazurilor de COVID-19 la nivelul municipiului Reșița a depășit, astăzi, pragul de 1 la mie și, în conformitate cu Hotărârea de Guvern adoptată joi, 6 ianuarie, începând de săptămâna viitoare vor fi instituite noi restricții în ceea ce privește desfășurarea mai multor tipuri de activități.
În municipiul Reșița, incidența cazurilor de COVID-19 a atins cel mai ridicat nivel – 9,38 la mie – pe 30 octombrie 2021, cu 778 de cazuri confirmate în 14 zile. De la acea dată, curba infectărilor a intrat pe o pantă descendentă, ajungându-se, pe 28 decembrie, la o rată de numai 0,67 la 1.000 de locuitori (55 de cazuri noi în 14 zile). Din 29 decembrie, însă, numărul îmbolnăvirilor raportate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) a început din nou să crească și, astăzi, 9 ianuarie, a fost depășit pragul de 1 la mie (90 de cazuri confirmate în ultimele două săptămâni și o incidență de 1,09), de la care restricțiile se înăspresc. Noile măsuri vor intra în vigoare după ce Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin va adopta, cel mai probabil mâine, o hotărâre în acest sens.
Potrivit reglementărilor, în localitățile în care rata de incidență cumulată la 14 zile este mai mare de 1 la 1.000 de locuitori, restaurantele, cafenelele și terasele pot funcționa în continuare până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 05.00-22.00, însă celelalte timpuri de activități – competiţii sportive, conferințe, cursuri, workshop-uri, spectacole, concerte, proiecții de film – sunt permise cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului. Atât în restaurante cât și la celelalte activități, au acces doar persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
O incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 mai mare de 1 la 1.000 de locuitori se mai înregistrează și în municipiul Caransebeș (1,37) și în comunele Coronini (11,08), Domașnea (5,64), Ciclova Română (3,09), Grădinari (2,99), Constantin Daicoviciu (2,89), Fârliug (1,72), Doclin (1,59), Turnu Ruieni (1,43), Goruia (1,33), Pojejena (1,11), Iablanița (1,02), Zorlențu Mare (1,02) și Sichevița (1). Deoarece este depășit pragul de 3 la mie, în comunele Coronini, Domașnea și Ciclova Română este limitată la 30% din capacitate și activitatea restaurantelor, cafenelelor și teraselor.
În Caraș-Severin, incidența COVID-19 a crescut în ultimele patru zile de la 0,57 cazuri la 1.000 de locuitori pe 5 ianuarie, la 0,85 la mie astăzi, cu 265 de cazuri confirmate în ultimele două săptămâni. Astăzi, 9 ianuarie, DSP a raportat 18 cazuri noi de COVID-19. În momentul de față, în spitalele din județ sunt internate 46 de persoane diagnosticate cu COVID-19, dintre care zece sunt la Terapie Intensivă. La Spitalul Județean de Urgență Reșița sunt 34 de pacienți (nouă la ATI), la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș sunt zece pacienți, dintre care unul la ATI, iar la Spitalul Orășenesc Oravița, doi pacienți. De asemenea, alte 290 de persoane confirmate pozitiv sunt în izolare la domiciliu, având forme ale bolii care nu necesită spitalizarea.
La nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 4.712 cazuri noi de persoane infectate cu coronavirus și au fost raportate 14 decese. Cea mai mare incidență cumulată a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori se înregistrează în Cluj (2,85 – 419 cazuri confirmate astăzi), București (2,17 – 860 de cazuri astăzi) și Ilfov (2,02 – 178 de cazuri astăzi). În unitățile sanitare de profil din țară sunt internați 2.565 de pacienți cu COVID-19, dintre care 408 sunt la ATI. 24.333 de persoane confirmate cu coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 3.092 de persoane se află în izolare instituționalizată.
Foto: Reșița, astăzi, 9 ianuarie 2022, după prima ninsoare din an. Sursă foto: Facebook Toader Dănilă