Justiție
Victor Naidan: „E un concediu planificat de mult”

Plecat în concediu de odihnă chiar după ce DNA a anunțat că l-a trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor europene, Victor Naidan spune că nu fuge de Justiție, dar că avea acest concediu programat.
Mai mult, Naidan spune că ar mai fi dorit să trimită anumite documente procurorului de caz, pentru a lămuri faptul că toată desfășurarea proiectului cu achiziția catamaranului de la Pojejena respectă legea, la virgulă.
„De sâmbătă (6 martie, n.r.) sunt în concediu, am plecat în Germania. Nu are câtuși de puțin legătură cu trimiterea în judecată, concediul era programat de mai multă vreme, cele două nu au legătură, eu am aflat vineri seară (5 martie, n.r.), când îmi făceam bagajele, de la unul dintre colegii dumneavoastră ziariști”, spune Victor Naidan.
Acesta spune că nu va lăsa lucrurile nelămurite și că nu fuge de răspundere: „Stați liniștit că săptămâna viitoare voi veni înapoi și mă va putea suspenda liniștit dacă dorește”, a mai spus Victor Naidan, care a ținut să explice că nu fuge de nimic și că mai sunt multe de lămurit în legătură cu acel dosar, lucruri pe care, de acum, va trebui să le lămurească direct instanței.
CITEȘTE ȘI: Inculpat, dar puțin plecat. Victor Naidan nu poate fi suspendat din funcție, pentru că a intrat în concediu
Sursă foto: timis24.ro
- Actualitate3 săptămâni în urmă
Proiectul pentru reintroducerea tramvaiului în Reșița își așteaptă constructorul, licitația a fost urcată în SICAP
- Educație4 săptămâni în urmă
UPDATE. Cum începe școala în Caraș-Severin? 168 de dascăli vaccinați anti-COVID, 5 unități de învățământ în scenariul roșu, 60 pe galben
- Educație4 săptămâni în urmă
ISJ și DSP au stabilit cum se reia școala în Caraș-Severin. 225 de unități de învățământ – în scenariul verde, 168 – pe galben, 12 – pe roșu
- Caterincă pă bune, rele și lovele4 săptămâni în urmă
Primul vaccin anticovid, inventat de un medic din Caraș-Severin?
- Justiție4 săptămâni în urmă
UPDATE. Directorul Tabugan, prins în ofsaid de Agent Green. Se solicită „intervenția personală a premierului”