Zeci de unități de învățământ din Caraș-Severin, modernizate cu bani europeni. Cele mai mari investiții sunt în Reșița

Articol de
Marian Averescu

 

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a realizat un bilanț al investițiilor în educație cu finanțare europeană realizate prin proiecte contractate în ciclul financiar 2014 – 2020. La nivel regional – județele Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș –, este vorba despre 130 de unități de învățământ ce au fost reabilitate și dotate, 30 dintre acestea fiind din Caraș-Severin.

 

Peste 165.000.000 de lei au fost sau urmează să fie investiți până la finalul acestui an în unități de învățământ din Caraș-Severin prin proiecte implementate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. De aceste investiții beneficiază preșcolari și elevi din 30 de licee, școli, grădinițe și creșe din Reșița, Moldova Nouă, Băile Herculane, Berliște și Teregova care au trecut prin lucrări de reabilitare și modernizare finanțate din fonduri europene.

 

Campioana investițiilor din fonduri europene în infrastructura școlară este de departe Primăria Reșița, cu 20 de unități de învățământ finalizate sau în lucru. Este vorba, practic, de peste 90% din rețeaua de grădinițe, școli și licee din oraș, valoarea totală a proiectelor de reabilitare, modernizare și dotare implementate depășind 100.000.000 de lei.

 

Astfel, arată ADR Vest, au fost reabilitate energetic șase licee – Colegiul Național „Traian Lalescu” (foto), 6.288.987 lei; Liceul Teoretic „Traian Vuia”, 6.652.818 lei; Colegiul Național „Mircea Eliade”, 2.400.270 lei; Liceul Teologic Baptist, 2.706.435 lei; Colegiul Tehnic, 12.873.388 lei și Colegiul Economic al Banatului Montan, 2.338.438 lei –, valoarea totală a investițiilor fiind de 33.260.336 lei. Acestora li se adaugă și modernizarea Colegiului Național „Diaconovici-Tietz” Reșița, pentru care s-au alocat 4,7 milioane lei din fonduri europene nerambursabile, proiectul fiind implementat de municipalitate prin Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

 

Prin același proces au trecut și cinci școli gimnaziale, cu o valoare totală a proiectelor de 53.727.826 lei. Este vorba despre: Școala Gimnazială Nr. 7 – 14.274.094 lei; Școala Gimnazială Nr. 8 – 15.421.074 lei; Școala Gimnazială „Marius Șandru”- 6.186.657 lei; Școala Gimnazială Nr. 9 – 9.984.210 lei și Școala Gimnazială „Mihai Peia” – 7.861.791 lei.

 

În programul de Reabilitare și modernizare a grădinițelor și creșelor derulat de primărie, cu o valoare totală de 14.115.234 lei, au fost cuprinse cinci unități de învățământ preșcolar: Grădinița cu Program Prelungit „Dumbrava Minunată” – 4.297.876 lei; Grădinița cu Program Prelungit „Floarea Soarelui”- 3.464.131 lei; Grădinița cu Program Prelungit Nr. 2 – 912.919 lei; Grădinița cu Program Normal Nr. 3 – 632.021 lei și Grădinița cu Program Prelungit „Palatul Fermecat” – 4.808.287 lei.

 

De asemenea, Primăria Reșița derulează și trei proiecte de modernizare şi dotare a şcolilor şi grădiniţelor din Zona Urbană Marginalizată, în valoare totală de 2.264.806 lei: Şcoala Primară și Grădinița Mociur – 875.759 lei; Grădinița PN Dealu Mare – 527.964 lei și Școala Primară Dealu Mare – 861.083 lei.

 

CITEȘTE ȘI: Peste 10.000.000 de lei pentru amenajarea spațiilor exterioare la unitățile de învățământ din Reșița aflate în proces de reabilitare

 

În orașul Moldova Nouă au fost implementate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 proiecte de reabilitare și modernizare pentru patru unități de învățământ: Reabilitare energetică a Grădiniței cu Program Prelungit „Sf. Stelian” – 3.671.339 lei; Reabilitare, modernizare Școala Gimnazială „Alexandru Moisi” – 4.423.630 lei; Îmbunătățirea calității vieții pentru locuitorii orașului Moldova Nouă din zona adiacentă Școlii Gimnaziale „Sofia Arcan”, reabilitare, modernizare și dotare – 14.092.296 lei și Reabilitarea, modernizarea și extinderea Grădiniței cu Program Prelungit ,,Licuricii” și amenajarea spațiilor publice adiacente – 8.354.006 lei. Valoarea totală a acestor proiecte este de aproximativ 30.500.000 de lei. Iar în Băile Herculane, au fost implementate două proiecte, în valoare totală de aproape 17.750.00 lei: Reabilitare, modernizare, extindere și dotare Liceul „Hercules” – 10.997.071 lei și Reabilitare, modernizare și dotare Școala cu clasele I-IV – 6.751.174 lei.

 

În mediul rural au fost implementate doar cinci proiecte, în valoare totală de aproape 16.000.000 de lei. Astfel, au fost reabilitate, modernizate și dotate patru clădiri ale Liceului Tehnologic „Sfântul Dimitrie” din Teregova, respectiv Școala Gimnazială Teregova – 3.710.490 lei; Școala Gimnazială Rusca – 2.089.798 lei; Școala Primară Teregova – 3.774.798 lei și liceul – 5.362.178 lei, iar în comuna Berliște a fost extinsă, modernizată și dotată Grădinița cu Program Normal – 1.039.412 lei.

 

„Educația a fost dintotdeauna una dintre prioritățile noastre. Pentru ca o regiune să aibă viitor, e extrem de important ca generațiile de mâine să beneficieze de cele mai bune condiții de învățare. Acesta este motivul pentru care în fiecare program am căutat să sprijinim instituțiile de învățământ din regiune și ne bucură să vedem că astăzi, zeci de mii de elevi din Vestul României învață în cele mai bune condiții, în școli moderne, ca în orice țară europeană”, a declarat directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest, Sorin Maxim.

 

În total, în cele patru județe din Regiunea Vest – Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș – au fost investiți în ciclul financiar 2014-2020 peste 870.000.000 de lei pentru reabilitarea a 130 de unități de învățământ. Această sumă se adaugă altor peste 210.000.000 de lei de care au beneficiat 54 de unități de învățământ din regiune, prin Regio POR 2007-2013, ceea ce face ca suma totală investită în educația din Regiunea Vest în cele două cicluri financiare să depășească 1.000.000.000 de lei.

 

În noul ciclu financiar 2021-2027, cele patru județe au la dispoziție, prin Programul Regional Vest. Prioritatea 6 – „Regiune educată și atractivă”, peste 120.000.000 de euro pentru investițiile în grădinițe, școli, licee, universități și tabere școlare.

 

 

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite