O serie de acțiuni spiritual-culturale se vor desfășura, în perioada următoare, în Episcopia Caransebeșului, în cadrul „Zilelor credinței și culturii”, manifestare ajunsă la cea de-a XIV-a ediție.
Seria evenimentelor organizate de Episcopia Caransbeșului va fi deschisă la acest sfârșit de săptămână, în Duminica Tomii, când este sărbătorit hramul Catedralei Episcopale. „Cel mai reprezentativ sfânt locaș din Episcopia Caransebeșului va polariza și anul acesta, după o frumoasă tradiție, o serie de manifestări spiritual-culturale, prilejuite de sărbătoarea hramului. Duminica Tomii va fi ziua în care aceste evenimente vor debuta prin oficierea Sfintei Liturghii de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi”, se precizează într-un comunicat de presă al Episcopiei Caransebeșului.
Sfânta Liturghie de la Catedrala Episcopală va începe la ora 9.00, iar la finalul acesteia va fi lansat albumul aniversar „Catedrala Episcopală din Caransebeș – mărturia unui vis împlinit”. Tot duminică, 9 mai, dar de la ora 16.00, în curtea interioară a reședinței episcopale, va avea loc un recital susținut de cvartetul de coarde al Filarmonicii Banatul din Timișoara și de cvintetul „Anatoly” al Filarmonicii din Brașov. Acest eveniment va putea fi urmărit, integral, pe paginile de facebook ale Catedralei Episcopale din Caransebeș și Episcopiei Caransebeșului.
„Zilele credinței și culturii” vor continua joi, 13 mai, cu Festivalul Coral „Miron Cristea”, ajuns anul acesta la ediția cu numărul XI. La ora 15.00 va avea loc vernisarea expoziției „Armonii Cromatice 12” a grupului de artiști prezenți la Galeria de Artă „Corneliu Baba” a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, iar de la ora 16.00, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” va fi susținut un recital muzical coral.
Duminică, 16 mai, elevii seminariști de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș vor pune în scenă piesa de teatru „Micul prinț”. Spectacolul va fi găzduit de Casa de Cultură „George Suru”. Iar sâmbătă, 29 mai, în curtea Centrului Eparhial se va desfășura „Festivalul de poezie în grai bănățean”, organizat în parteneriat cu Asociația scriitorilor în grai bănățean și cu „Ansamblul Timișul” din Timișoara.
Ediția din acest an „Zilelor credinței și culturii” se va încheia joi, 10 iunie, la praznicul Înălțării Domnului, prin comemorarea eroilor bănățeni la Crucea-monument de la Domașnea. La acest eveniment vor participa și militari din cadrul Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere „Decebal” din Timișoara.
Reprezentanții Episcopiei Caransebeșului precizează că „toate manifestările se vor desfășura cu respectarea tuturor măsurilor de igienă și distanțare fizică, impuse de autorități pentru această perioadă de pandemie. Intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile prevăzute de legislație”.