Zona montană a județului Caraș-Severin, sub COD PORTOCALIU de viscol

 

Avertizarea cod portocaliu de viscol emisă de Administrația Națională de Meteorologie va intra în vigoare la noapte, la ora 02.00, și va fi valabilă până mâine, 26 noiembrie, ora 16.00.

 

Conform informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul 26 noiembrie, ora 02.00 – 26 noiembrie, ora 16.00, partea de nord-est a județului Caraș-Severin se va afla sub avertizare cod portocaliu de viscol. În zona Muntele Mic – Țarcu vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale de 90…110 km/h, va ninge și va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

 

Având în vedere această avertizare, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic a înștiințat comitetele locale pentru situaţii de urgenţă și instituțiile cu atribuţii în gestionarea fenomenelor meteorologice prognozate și, de asemenea, transmite o serie de recomandări pentru perioada alertei de vreme severă:

 

  • Evitați pornirea la drum pe timp de viscol sau ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, informați-vă în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

 

  • Urmăriți la posturile radio/TV buletinele meteorologice și recomandările autorităților.

 

  • În situația manifestării vântului puternic, rămâneți în spații închise care asigură protecția și evitați deplasarea în zone cu copaci, panouri publicitare sau stâlpi de electricitate care ar putea fi doborâți.

 

  • Înainte de plecare, asigurați-vă că autovehiculul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă: anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip.

 

  • Verificați dacă sistemul de încălzire funcționează și asigurați-vă că aveți plinul de combustibil făcut.

 

  • Asigurați-vă că aveți la dumneavoastră mâncare, apă și o pătură, în cazul în care rămâneți blocați în autoturism.

 

  • Aveți grijă ca bateria telefonului să fie încărcată.

 

Sursă foto: weSKI-Muntele Mic

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available