UPDATE. 13 cărășeni întorși din Italia, izolați la domiciliu, de frica noului coronavirus

13 persoane care au revenit în ultimele zile din Italia, din zone adiacente celor 11 focare de coronavirus, au fost izolate la domiciliu. Acestea sunt din Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu și Eftimie Murgu.

„Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin monitorizează în acest moment un număr de 13 persoane din tot județul, care se află în autoizolare la domiciliu, sosind în aceste zile din diferite zone ale Italiei. Ieri, 26 februarie, au fost puse sub observație șapte persoane, care s-au adăugat primelor șase, intrate inițial. De menționat că persoanele despre care vorbim provin din arii ale statului italian neafectate de coronavirus. În cazul în care cei care sosesc acasă s-au aflat într-una din cele 11 clustere în care există mai multe persoane infectate cu COVID-19, aceștia vor fi plasați în carantină, într-unul din spațiile amenajate în județ pentru acest lucru”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Caraș-Severin, Daniel Botgros.

În Caraș-Severin au fost stabiltie trei locații pentru carantina. De asemenea, la unitățile de primiri urgențe ale spitalelor au fost amenjate izolatoare pentru cazurile în care există suspiciuni de infectare cu coronavirus și au fost sporite masurile de siguranță, accesul în unitățile medicale fiind restricționat.

UPDATE, ora 14.45

La această oră, numărul de persoane care se află în județ în autoizolare la domiciliu a crescut la 24. În continuare, nicio persoană sosită din Italia nu se află în carantină. Este vorba de cetățeni ai județului din Reșița, Caransebeș, Oțelu Roșu, Eftimie Murgu, Anina, Armeniș și Teregova, informează DSP Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI: S-a confirmat primul caz de coronavirus din România

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available