Avocatul Poporului, în Caraș-Severin

  Reprezentantul Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Timișoara va fi prezent, la începutul săptămânii viitoare, în municipiul Reșița, pentru a acorda audienţe cetăţenilor din Caraș-Severin şi pentru a primi petiţii.   Biroul Teritorial Timişoara al Instituției Avocatului Poporului reia, luna aceasta, audienţele în teritoriu. În Caraș-Severin, reprezentantul instituției va ajunge luni, 13 martie. Audiențele […]

Zeci de șoferi inconștienți au rămas în weekend fără permis de conducere

  Polițiștii cărășeni au aplicat în ultimul weekend peste 600 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor rutiere. Au constatat, de asemenea, și 10 infracțiuni la regimul rutier.   Acțiunile desfășurate în perioada 3-5 martie de polițiștii cărășeni în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere s-au soldat cu aplicarea a 635 de […]

„Spitalele pe care le avem ar trebui rase toate!”

  Spitalele construite în anii ‘70 ar trebui demolate deoarece sunt extrem de vechi, cu circuite complet depăşite, a declarat astăzi Cosmin Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei Profesionale a Medicilor din Ambulator.   Toate aceste spitale din România, deci și cele trei staționare din Reșița, au fost ridicate când era altă populație, mult mai numeroasă, și altă […]

Zona Lend, fără apă din cauza unei avarii

  În vederea eliminării unei avarii produse pe strada Primăverii din Reșița, Aquacaraș a sistat furnizarea apei potabile în zonă până la ora 13.00.   „Vor fi afectaţi toți consumatorii din Zona Lend, str. Primăverii, str. Cireșului, Zorilor, Rozelor și Colonia Scânteilor.”, anunță reprezentanții Aquacaraș. Lucrarea este executată de personalul companiei județene de apă.   […]

Reconstituire istorică și morală. Foștii deportați în Bărăgan din Caraș-Severin, în căutarea satului pierdut

  Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România (AFDPR) Caraș-Severin a inițiat demersuri pentru reconstituirea și localizarea unuia dintre satele înființate în Bărăgan de către cărășenii care au fost deportați acolo la începutul anilor ’50 și care, după revenirea acestora acasă, a fost distrus, asemeni celorlalte sate de deportați.   Reprezentanți ai AFDPR Caraș-Severin au efectuat, […]

Peste 9.000.000 de lei pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Judetean de Urgență Reșița. Finanțarea prin PNRR a fost aprobată

  Ministerul Sănătății a finalizat, vineri, 3 martie, evaluarea cererilor de finanțare pentru investiții menite să reducă incidența infecțiilor nosocomiale în spitale. Pe lista obiectivelor selectate pentru finanțare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) se află și Spitalul Județean de Urgență Reșița.   210 cereri de finanțare au fost depuse la Ministerul Sănătății […]

Și-a început ziua cu 13 beri. Ghinion

  Cine se scoală de dimineață departe ajunge, spune un proverb, care nu zice însă că important e și cu ce gânduri te ridici din pat.   Un bărbat din Topleț s-a trezit cu noaptea-n cap, în prima zi din martie, ca să meargă „la produs” în Băile Herculane. Și-a încheiat ziua „de muncă” după […]

Drumul spre Schitul „Sf. Proroc Ilie” de pe Semenic, transformat în traseu de off-road!

  Un segment de drum din stațiunea Semenic, cel care duce la Schitul „Sf. Proroc Ilie”, a devenit astăzi impracticabil, jandarmii montani fiind solicitați să intervină pentru scoaterea din nămol a mai multor mașini care se îndreptau spre lăcașul de cult.   Încălzirea vremii și numărul mare de participanți la competiția „Cupa Veteranilor la schi” […]

Doi cărășeni riscă până la trei ani de închisoare pentru că au tăiat urechile și cozile unor câini

  Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Caraș-Severin au identificat, luna trecută, șase câini care aveau cozile și urechile tăiate.   Doi bărbați, din Târnova și Reșița, sunt cercetați penal pentru pentru săvârșirea infracțiunii de cuparea urechilor și codotomie, după ce polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au identificat, în […]