Avertisment: Fermierii din Caraș-Severin care își curăță terenurile dând foc vegetației uscate își vor pierde subvențiile de la APIA

Aproape 50 de incendii au fost provocate, în ultima perioadă, în Caraș-Severin, de arderile necontrolate de vegetație uscată. Multe dintre suprafețe sunt incendiate pentru a fi curățate mai ușor, această practică fiind ilegală, dar foarte greu de dovedit.

43 de intervenţii la incendii de vegetaţie uscată au avut pompierii de la ISU „Semenic” de la începutul acestui an. 13 incendii au avut loc pe parcele eligibile pentru subvenţiile acordate de APIA. Conform legii, proprietarii de terenuri care le incendiază pot fi excluși de la plată, însă aceste lucru nu este posibil dacă nu se demonstrează că ei sunt cei care au dat foc vegetației. Problema a fost analizată în cadrul unei întâlniri de lucru organizată de Instituția Prefectului la care au participat reprezentanţi ai ISU „Semenic“, IPJ Caraş-Severin, IJJ Caraş-Severin, ai Gărzii de Mediu şi ai APIA.

„Reprezentanţii Gărzii de Mediu vor analiza aceste speţe. Vor verifica dacă beneficiarii au depus în termenul legal, de zece zile de la producerea incendiului, notificare către Poliţie, urmând ca mai apoi să se constate modul în care au izbucnit aceste incendii. În baza rezultatelor verificărilor, APIA va decide dacă beneficiarii mai primesc subvenţiile sau, după caz, dacă vor fi sancţionaţi de către Garda de Mediu sau  ISU“, a declarat prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu.

CITEȘTE ȘI: 17 incendieri de vegetație, 50 de hectare pârjolite în Caraș-Severin. „Zero vinovați, zero măsuri, zero amenzi” [VIDEO]

Între APIA şi Garda de Mediu există, de mai mulți ani, un protocol de colaborare privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente, însă acesta nu a dat rezultate, niciun fermier nefiind sancționat pentru arderea miriștilor. „Instituţia Prefectului doreşte să faciliteze conlucrarea dintre APIA şi Garda de Mediu. Pentru o bună desfăşurare a acţiunilor şi pentru eficientizare lor, vom organiza lunar asemenea întâlniri de lucru”, a precizat prefectul Cristian Gâfu.

Sursă foto: ISU „Semenic”

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available