În ședința ordinară de ieri, 13 aprilie, a Consiliului Local Reșița, a fost aprobat Bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul 2021.
Primarul Ioan Popa anticipa luna trecută că se așteaptă ca bugetul Reșiței pe anul în curs să depășească 50 de milioane de euro. Și-ntr-adevăr, în ședința de ieri, consilierii locali au adoptat proiectul de buget al municipiului, iar acesta este construit pe venituri de aproximativ 58 milioane de euro. Dacă e mult sau puțin ne putem face o imagine ținând cont de comparația făcută de primarul Popa: „Acum doi-trei ani, bugetul era undeva la 22-24 de milioane de euro. Avem, așadar, mai mult decât dublul bugetului din urmă cu doi-trei ani. Evident că mare parte din această creștere vine din proiectele europene care acum încep să prindă consistență”.
De altfel, în acest an, proiectele cu finanțare europeană reprezintă aproape 50 la sută din bugetul municipal! Mai precis, proiectele cofinanțate din fonduri externe ar urma să însemne acum lucrări în valoare de 141.952.990 lei, în condițiile în care anul trecut acestea au fost de 91.820.040 lei. O creștere față de anul 2020 apare și la capitolul proiectelor finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL): 21.531.270 lei, față de 15.585.453 lei anul trecut. Trendul este același și în cazul investițiilor realizate din surse proprii: de la 13.434.214 lei în 2020, la 17.293.230 lei în 2021.
Valoarea tuturor lucrărilor de investiții bugetate pentru acest an, incluzând aici și pe acelea realizate din fonduri externe și guvernamentale, se ridică astfel la aproximativ 60 la sută din bugetul adoptat în ședința de ieri. „Bugetul de venituri pe anul 2021 este în sumă de 286.936.470 lei și Bugetul de cheltuieli pe anul 2021 este în sumă de 293.134.540 lei, diferența reprezentând excedentul bugetului local înregistrat la data de 31.12.2020, în sumă de 6.198.070 lei”, arată primarul Ioan Popa în referatul de aprobare a proiectului de hotărâre privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli al Consiliului Local al Municipiului Reșița pe anul 2021.