(Ca și) deputata AUR Letiția Aman (ex-PNȚCD): „Caraș-Severin va avea altă față!”

Biroul Electoral Central încă nu a încheiat redistribuirile de voturi pentru desemnarea tuturor parlamentarilor după scrutinul din 6 decembrie, și capul de listă AUR din Caraș-Severin pentru Camera Deputaților, Letiția Aman, a și făcut o promisiune „de pus în ramă”. 

Printre zecile de felicitări apărute pe pagina sa de Facebook, Letiției Aman i s-a transmis ieri și un mesaj de genul: „Bine ar fi să faceți ceva pentru țara noastră!”. Răspunsul (ca și) deputatei a fost categoric: „pentru Caraș cu siguranță voi face! Caraș-Severin va avea altă față! Voi pleca de la resetarea spirituală și resuscitarea idealului patriotic conștientizând cine suntem și ce trebuie să fim și unde vrem să ajungem noi locuitorii acestor ținuturi”.

Votată de 5197 de cărășeni (6,79%), mai mulți decât votanții lui Ionuț Popovici (PMP, 6,43%) sau Ion Spânu (PRO România, 4,16%), dar mai puțini decât cei ai lui Andrei Plujar (USR-PLUS, 7,26%), Letiția Aman apare în simulările efectuate de partide ca destinatar cert al celui de-al 5-lea mandat de deputat din județ, primele 4 urmând să fie împărțite de PSD și PNL. Reprezentanta AUR a găsit și explicația pentru această reușită: „Domnului să îi mulțumim, că foarte grea a fost lupta”. Și astfel ne-am luminat și noi. Cum va reuși deputata AUR să schimbe la față Caraș-Severinul? Cu ajutorul divinității, simplu. (k. dracu)

CITEȘTE ȘI: Bursa zvonurilor credibile: Caraș-Severinul va avea deputat UDMR!

Explicație foto: Letiția Aman, în costum țărănesc… și țărănist. La alegerile locale din 27 septembrie 2020, Aman era șef de (și în) campanie la PNȚCD, partid care candida la CJ în alianță cu PSD-PRO România-ALDE. Iar în 6 octombrie 2020, Aman a devenit membru (și președinte la județeana de partid) AUR. Sursă foto: FB Letitia Aman.

*Rubrica Caterincă pă bune, rele și lovele este un pamflet. Chiar dacă nu pare. Și chiar dacă uneori conține informații sută la sută reale.
Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available