Când va afla Primăria Reșița ce finanțări va primi prin PNRR pentru cele trei proiecte de peste 450 de milioane de euro. Și care sunt soluțiile de rezervă ale primarului Popa

Invitat de Urbanize România la dezbaterea „Urban Talks: Cum facem orașele mici mai frumoase”, primarul Reșiței a vorbit astăzi despre trei mari proiecte de investiții ce însumează 450 de milioane de euro și sursele de finanțare.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunțat că Planul Naţional de Reformă şi Rezilienţă (PNRR) va fi prezentat Guvernului în această săptămână și speră să avem o decizie săptămâna viitoare. Primăria Reșița este lider în trei proiecte importante, care așteaptă finanțare (și) prin PNRR. Cele trei proiecte, despre care resita.ro a mai scris, sunt din domeniul transportului, turismului și sănătății. Potrivit primarului Ioan Popa, este vorba despre o sumă totală de peste 450 de milioane de euro. Edilul-șef al Reșiței s-a referit la aceste proiecte și astăzi, 17 martie, în cadrul întâlnirilor online, organizate de către Urbanize România.

Unul dintre proiecte este de importanță regională și va stabili o legătură feroviară modernă între Banatul de munte și cel de câmpie. „Primul proiect este legat de infrastructura de cale ferată, dintre Reșița – Timișoara – Voiteni – Moravița. Este prins în Masterplanul Ministerului Transportului și vrem să facem o conexiune între Banatul de munte spre Banatul de câmpie. Putem spune că e proiectul nostru, dar putem spune că e și proiectul Ministerului Transporturilor sau al CFR Infrastructură, pentru că noi, practic, lucrăm pentru ei. Acesta e un proiect mare, frumos, pe care eu consider că îl vom face sută la sută și va fi un proiect-pilot, de luat ca exemplu de bună practică în anii următori. E un proiect care se duce spre 280 de milioane de euro”, a declarat azi primarul Ioan Popa.

Cel de-al doilea proiect important, pentru care Primăria Reșița așteaptă bani prin PNRR, vizează domeniul turismului. Mai exact, este vorba despre un alt obiectiv mediatizat, Domeniul schiabil Semenic, unde este necesară suma de aproximativ 40 de milioane de euro. „Domeniul schiabil Semenic este un loc lăsat în paragină, ca multe alte locuri, în ultimii 30 de ani. Proiectul, din fericire, este ajuns la un grad de maturitate avansată. SF-ul (studiul de fezabilitate, n.r.) este aprobat din 2018, de minister, iar la ora asta suntem gata de execuție”, a afirmat primarul Reșiței.

În domeniul sănătății, edilii reșițeni speră să rezolve o problemă dureroasă a întregii zone. Astfel, se dorește construcția unui nou spital județean, pentru care ar fi nevoie de o finanțare de circa 150 de milioane de euro. „Al treilea proiect, care este extrem de ambițios, este realizarea unui spital județean. Noi avem trei staționare, la Reșița: unul din 1937, unul din 1957 și unul 1975. Cu cel din 1937, am ajuns pe toate canalele de televiziune și ne-am făcut de rușine. Chiar dacă e în administrarea Consiliului Județean, palma a căzut pe obrazul orașului și, în consecință, împreună cu Romeo Dunca, am decis să facem un spital nou, care să aibă 500 de paturi, și sper să reușim să facem acest spital cu o parte din resurse din PNRR. Dar suntem atât de tenace, și eu și Romeo Dunca, încât noi ne-am mai luat două-trei backup-uri (soluții de rezervă, n.r.) pentru acest proiect. Îl vom face oricum, chiar dacă va fi într-o variantă de parteneriat public privat sau o variantă de credit BERD. O să găsim soluții să-l finanțăm și sunt convins că îl vom face”, a mai declarat astăzi Ioan Popa.

CITEȘTE ȘI: Primăria Reșița, lider de proiect pentru domeniul schiabil Semenic și pentru modernizarea căii ferate Reșița-Timișoara

Tot astăzi, la Cotroceni, a avut loc o întâlnire importantă pe tema PNRR, între președintele României și reprezentanți a Guvernului. La finalul ședinței, Klaus Iohannis a declarat: „Am convenit astăzi, în cadrul ședinței cu liderii coaliției de guvernământ, cu prim-ministrul și cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Planul Național de Redresare și Reziliență care urmează să fie supus aprobării Executivului și, ulterior, transmis Comisiei Europene pentru negociere. Cele circa 30 de miliarde de euro de care vom beneficia prin acest Plan reprezintă o șansă majoră pentru dezvoltarea României, o oportunitate care va permite economiei, dar și societății românești o rezistență sporită în cazul unor viitoare crize. Totodată, este important să înțelegem că PNRR ne oferă cel mai bun context pentru realizarea reformelor amânate atâția ani, reforme care vor îmbunătăți viața de zi cu zi a fiecărui român, prin dezvoltarea și modernizarea activității în sănătate, în economie, în educație și în administrație”.

PNRR va avea 33 de componente, grupate pe cei șase piloni care au fost introduşi de către Parlamentul European, iar fiecare domeniu de intervenţie va avea atât reforme, cât şi investiţii, precum şi jaloane şi ţinte care trebuie realizate. România are un buget alocat estimat de 30 de miliarde de euro destinat instrumentului de finanţare „Mecanismul de redresare şi rezilienţă”, din care 13,7 miliarde de euro sunt structuraţi sub formă de granturi şi 16,6 miliarde de euro sub formă de împrumuturi.

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite