Suntem prezenți și pe

Justiție

Condamnare cu viteză record în dosarul permiselor de portarmă!

Publicat cu

în

Implicat, alături de ofițeri de poliție și de oameni politici din PSD, în două dosare penale instrumentate de către Biroul Teritorial Caraș-Severin al DIICOT, omul de afaceri Florin Negru a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul din dosarul permiselor de armă de la IPJ Caraș-Severin. Iar instanța a și dat sentința.

Judecătorii de la Tribunalul Caraș-Severin au aprobat acordul parafat între Florin Negru și procurori și l-au condamnat pe acesta la o pedeapsă rezultantă de un an și 10 luni de detenție, au decis suspendarea acesteia și o perioadă de încercare de numai doi ani. Sentința nu este definitivă, putând fi atacată în 10 zile cu apel la Curtea de Apel Timișoara. Până la ora publicării articolului, nicio parte n-a declarat apel.

CITEȘTE ȘI: Cum s-a format rețeaua de la Arme și Explozivi, cât valora viața celorlalți pentru rețeaua care dădea „ștampile spre moarte”

Cinci capete de acuzare, mai exact, au fost recunoscute de către omul de afaceri Florin Negru: constituire a unui grup infracțional organizat (faptă ce impune circumstanțe agravante!), nerespectarea regimului armelor și munițiilor, complicitate la fals intelectual, uciderea animalelor cu intenție, fără drept, uz de armă fără drept. Iar aceste acuzații au fost aduse de către procurori și recunoscute de Florin Negru, „toate cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod Penal, în dosarul penal nr. 11-D/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin”.

Important de semnalat este că Florin Negru (foto) a recunoscut inclusiv fapte săvârșite împreună cu alte părți din dosar, ceea ce cam detonează apărarea unora dintre inculpați și, practic, face mult mai ușoară ancheta procurorilor antimafia.

Totul a plecat de la perchezițiile judiciare efectuate de procurorii DIICOT și ofițerii DGA în Caraș-Severin și care au avut un efect devastator asupra imaginii Poliției și a Prefecturii județene! Potrivit avocatului Radu Ciulei Cristescu, în dosar sunt nu mai puțin de 40 de suspecți și inculpați, printre care ofițeri de poliție și funcționari publici. Amintim aici ofițeri și foști ofițeri de Poliție, fostul prefect Matei Lupu, dar în dosar au fost vehiculate și nume grele de demnitari PSD, foști membri ai Guvernului Dăncilă. Încă de la momentul perchezițiilor, reșița.ro scria că Florin Negru a fost unul dintre cei care au recunoscut acuzațiile. Acesta este implicat și în celălalt dosar DIICOT, cel instrumentat împreună cu DGA și care vizează constituirea unui grup infracțional organizat în PSD Caraș-Severin, cu suportul mai multor jurnaliști.

Condamnarea este una care depășește orice record de viteză, acțiunea demarând în urmă cu numai 6 luni, pe 4 decembrie 2019, prin descinderi inclusiv la sediul IPJ Caraș-Severin.

Facebook Comments

Cele mai citite