Numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu în Caraș-Severin continuă să scadă. Crește, în schimb, cel al cărășenilor care ignoră restricțiile impuse de autorități.
„În ultimele 48 de ore, 676 de polițiști, jandarmi și polițiști locali din Caraș-Severin au desfășurat misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19. Astfel, în aceste două zile, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 3.174 de persoane, dar și a măsurilor dispuse prin ordonanțele militare. Au fost aplicate 476 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 708.570 de lei, pentru nerespectarea dispozițiilor ordonanțelor militare privind izolarea la domiciliu și restricțiile de circulație”, informează Flavius Militaru, purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Caraș-Severin.
De asemenea, polițiștii au aplicat 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 51.000 de lei, unor societăți comerciale și persoane fizice autorizate care nu au respectat interdicțiile impuse pe perioada stării de urgență.
Potrivit datelor furnizate de DSP Caraș-Severin, 1.943 de persoane se află, în prezent, în izolare la domiciliu și 188 sunt plasate în carantină. Până acum, au ieșit din izolare 938 de persoane, iar din carantină, 52.
Până astăzi la ora 13, la nivel național au fost confirmate 1.952 de cazuri de persoane infectate cu coronavirus, cu 192 mai multe decât la precedenta raportare făcută de Grupul de Comunicare Strategică. La ATI, în acest moment, sunt internați 53 de pacienți, dintre care 33 în stare gravă. „Dintre cele 1.952 de persoane confirmate pozitiv, 180 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 85 la București, 19 la Iași, 7 la Craiova, 11 la Constanța și 3 la Cluj). Totodată, până acum, 44 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Ialomița și Satu Mare, au decedat”, precizează Grupul de Comunicare Strategică.
CITEȘTE ȘI: Un reșițean a fugit din autospeciala care-l ducea în carantină! Consecințele sunt penale!