Suntem prezenți și pe

Actualitate

COVID-19 în Caraș-Severin. 112 cazuri confirmate, 94 pacienți vindecați, 6 decese

Publicat cu

în

În ultimele 24 de ore, încă 3 pacienți diagnosticați cu COVID-19 au fost externați, fiind declarați vindecați. La ora actuală, în spitalele din Reșița, Caransebeș și Timișoara se mai află 11 cărășeni infectați cu coronavirus.

„În Caraș-Severin avem, astăzi, 23 mai, 112 cazuri COVID-19 confirmate. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 84 au fost vindecate în Caraș-Severin (37 la Spitalul Județean de Urgență Reșița și 47 la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș) și 10 au fost vindecate în unități medicale din județul Timiș. Mai sunt internate 10 persoane în Caraș-Severin și una în Timiș. De la începutul pandemiei, s-au înregistrat 6 decese asociate COVID-10 și 1 deces al unei paciente confirmate pozitiv dar care a murit din cauze noncovid”, informează DSP Caraș-Severin.

CITEȘTE ȘI: La Spitalul Județean de Urgență Reșița, 45% din locurile rezervate pentru COVID-19 sunt ocupate

În ceea ce privește numărul persoanelor izolate la domiciliu, acesta a ajuns, astăzi, la 1.748, după ce în ultimele 24 de ore au ieșit 4 persoane din izolare și au intrat alte 192. În carantină instituționalizată mai sunt, în momentul de față, 149 de persoane.

La nivel național, numărul cazurilor de coronavirus a ajuns, astăzi, la 17.857, după raportarea a 145 de cazuri noi. De la începutul pandemiei, 11.187 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au fost declarate vindecate și externate și 1.170 au decedat.

Facebook Comments

Cele mai citite