Cum își doresc reșițenii să arate inima cartierului Govândari? Soluții spectaculoase pentru zona Victoria – Strada Progresului – Gara de Nord

 

UrbanizeHub a derulat, în parteneriat cu Primăria Reșita, o campanie de consultare publică în cadrul căreia peste 800 de persoane și-au exprimat viziunea asupra modului în care ar trebui să arate zona centrală a celui mai populat cartier al municipiului Reșița.

 

Proiectul dezvoltat de UrbanizeHub – un exercițiu de urbanism participativ prin care se propune un nou stil de viață pentru inima cartierului Govândari – s-a concentrat pe zona de legătură dintre Parcul Tricolorului (zona Victoria) și Gara de Nord și Aleea Ineu, situată în proximitate. Echipa UrbanizeHub a organizat recent o consultare publică, lansând un chestionar adresat în special locuitorilor zonei vizate, iar rezultatele au fost prezentate acum. „Consultările publice au avut loc online, prin intermediul unor chestionare fizice completate de cetățeni, și sub formă de interviuri pe stradă. 800 de reșițeni au răspuns acestui chestionar, jumătate fiind rezidenți aproape de Strada Progresului și ceilalți fiind cei care o utilizează ca simplă zonă de tranzit, de agrement sau lucrează în apropiere”, spun cei de la UrbanizeHub.

 

 

Prin răspunsurile date, reșițenii au setat prioritățile pe care le consideră vitale pentru această zonă, notează Alexander Bojneagu pe urbanizehub.ro: „Cei mai mulți au spus că nu se simt în siguranță din postura de pietoni când trec strada din cauza lipsei de vizibilitate a trecerilor cauzată de mașinile parcate prea aproape. Zona din apropierea Pieței Nord ar trebui sistematizată în special din punctul de vedere al mașinilor parcate, parcarea Cinematografului Dacia ar trebui reamenajată, părinții își doresc să-și poată lăsa copiii la școală fără să îngreuneze traficul, oamenii își doresc ca viteza să fie redusă la 30 km/h și menționează ieșirea de pe Aleea Tineretului înspre Strada Progresului care este o provocare din cauza lipsei de vizibilitate. Spațiul ar trebui să fie mai curat și mai verde, clădirile comerciale au nevoie de o cosmetizare, infrastructura pietonală și pentru biciclete trebuie pusă la punct și mai este nevoie de mobilier urban de calitate. Mergând înspre Gara de Nord, oamenii spun că au nevoie de mai multă lumină pe cele două poduri pentru a spori siguranța pentru cei care se deplasează către trenuri. Reșițenii consideră că spațiul din fața Cinematografului Dacia poate fi valorificat mult mai bine, oferta HoReCa poate fi mult mai bogată, copiii au nevoie de zone de joacă dedicate și există suficient spațiu pentru amenajarea locurilor de calitate”.

 

În ceea ce privește modalitățile de petrecere a timpului liber, tinerii chestionați și-au exprimat o serie de dorințe, printre care: mai multe locuri amenajate în aer liber; mai multe parcuri amenajate atractiv pentru adolescenți; locuri de dans cu muzică bună; un spațiu pentru petrecerea timpului liber, cu jocuri de societate, adecvat și pentru activități școlare.

 

 

„Plecând de la acest proces consultativ și ținând cont de dorințele cetățenilor, divizia de proiecte din cadrul UrbanizeHub a elaborat o propunere de amenajare a spațiului. Dezvoltarea zonelor cu potențial de regenerare urbană din proximitatea activelor CFR se pliază strategiei de dezvoltare a orașului prin valorificarea terenurilor subutilizate, reamenajarea spațiilor publice reziduale, optimizarea legăturilor dintre gara centrală și principalii atractori inclusiv facilitarea conexiunilor pietonale/velo peste calea ferată”, precizează reprezentanții UrbanizeHub.

 

Astfel, pentru zona Victoria – Strada Progresului – Gara de Nord, divizia de proiecte din cadrul UrbanizeHub propune crearea unui coridor verde și sigur pentru pietoni, cu trotuare lărgite, piste de biciclete sigure, treceri de pietoni înălțate și semnalizate corespunzător. Iar pentru Aleea Ineu – în prezent un spațiu neîntreținut de rezidenții blocurilor – se propune reconfigurarea circulației și diversificarea vegetației existente precum și inserarea unor elemente de mobilier urban, astfel încât zona să fie transformată dintr-una de tranzit într-una de promenadă.

 

 

Rezultatele preconizate de UrbanizeHub sunt: restructurarea urbană a unei zone cu funcțiuni diverse, în prezent neintegrate și necorelate urbanistic, inclusiv prin apariția de dotări noi și amenajări ale spațiului public; reorganizarea fluxurilor auto/pietonale și a locurilor de parcare de suprafață astfel încât să nu existe conflicte între utilizatori; redefinirea caracterului funcțional al întregii zone prin amplificarea funcțiunilor de agrement urban, cu accent pe calitatea ofertei de spații publice; amplificarea zonelor de spații verzi și dezvoltarea unor zone cu caracter de promenadă și de petrecere a timpului liber; conectarea spațiilor publice pentru a obține relații spațiale confortabile pentru utilizatori, un culoar verde și de mobilitate pentru pietoni și bicicliști și pentru alte forme de mobilitate ecologică individuală.

 

„Mă bucur că UrbanizeHub a realizat acest proiect în orașul în care m-am născut. Știu, Reșița e în plină transformare, există multe voci nemulțumite, însă când toate aceste proiecte vor deveni realitate, orașul va arăta cât mai aproape de aceste proiecții. Samuel Stancu, Almond Edgar și Ruxandra Paduraru au realizat acest concept participativ, unde peste 800 de oameni s-au implicat în cum să arate acel coridor verde pietonal, dintre Gara De Nord și viitoarea stație de tramvai de la Victoria. E important acest exercițiu de urbanism participativ, atât pentru administrație cât și pentru cetățeni, și sper să vedem în cât mai multe orașe din România acest gen de proiecte. Mulțumim Primăriei Resita pentru suport”, a spus fondatorul UrbanizeHub, Grațian Mihăilescu. Iar primarul Ioan Popa a răspuns acestuia și echipei UrbanizeHub: „Noi vă mulțumim pentru o treabă excepțională! Deciziile luate împreună cu societatea civilă, cu tinerii, se dovedesc utile și inteligente. Proiectele au parte de idei inovatoare, sunt asimilate cu ușurință de cei din zona respectiva și beneficiază de soluții direct de la «utilizatori».”

 

 

Sursă foto: urbanizehub.ro

 

Facebook Comments
Distribuie:
Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite

No Content Available