Facilități pentru contribuabilii din Oravița

  Orăvițenii care își achită până la 31 martie 2022 obligațiile restante datorate bugetului local sunt scutiți de la plata majorărilor de întârziere.   La propunerea administrației orașului Oravița, consilierii locali au adoptat un proiect de hotărâre privind aprobarea procedurii privind scutirea de la plata majorărilor de întârziere, penalități, accesorii, pentru persoanele fizice care achită […]

Pentru administrația publică locală a Oraviței școlile au rămas o prioritate

  La Oravița au demarat lucrările de restaurare a încă unei clădiri monument istoric – Casa Tineretului, fosta școală de fete „Regina Maria”. La finalizarea investiției de circa un milion de euro, realizată din fonduri europene, aici își vor putea desfășura cursurile elevii de ciclul primar din partea de sus a orașului.   Primăria Oravița […]

Primăria Oravița, abonată la finanțări europene pentru Spitalul Orășenesc

  Spitalul din Oravița a fost dotat zilele trecute cu aparatură modernă, ca urmare a unei noi finanțări obținute de Primăria orașului prin accesarea de fonduri europene.   Aparatura medicală este destinată viitorului serviciu de primiri-urgențe și se ridică la valoarea de un milion de euro. Este vorba despre aparatură pentru analize medicale, precum și […]

Târgul de Produse Tradiționale din Banat – oportunitate pentru producătorii și comercianții de produse agricole din Valea Carașului

  Cu ocazia inaugurării noii piețe agroalimentare a orașului, la Oravița va avea loc, la sfârșitul acestei săptămâni, prima ediție a Târgului de Produse Tradiționale din Banat.   Noua piață agroalimentară a orașului Oravița, situată pe strada Cloșca, va fi inaugurată sâmbătă, 11 decembrie. Cu acest prilej, Primăria Oravița și Direcția pentru Agricultură a Județului […]

„Fiecare copil merită un start bun în viață”

  Ca urmare a demersurilor administrației locale din Oravița, Inspectoratul Școlar Județean Caraș-Severin a aprobat înființarea unei grupe cu program prelungit în cadrul Grădiniței „Raza Soarelui” din oraș.   Până acum, în Oravița exista o singură grupă de grădiniță cu program prelungit: în zona Gării, la Grădinița „Ciupercuța”. La solicitarea părinților din partea de sus […]

Dumitru Ursu: „Facem în continuare pași importanți spre creșterea calității actului educațional și asigurarea de condiții moderne de învățare în orașul nostru”

  Lucrările de modernizare a Școlii Gimnaziale „Romul Ladea” Oravița, finanțate din fonduri europene, se apropie de final, astfel că în curând elevii acestei unități de învățământ vor avea școala pe care și-o doresc, anunță primarul orașului, Dumitru Ursu.   Școala Gimnazială „Romul Ladea” beneficiază de lucrări de modernizare în valoare de aproape 20 de […]

Dezinfecție robotizată. Un mediu tot mai sigur pentru pacienții Spitalului Orășenesc Oravița

  Șapte spitale din țară, unul dintre acestea fiind cel din Oravița, au fost alese de reprezentanții Comisiei Europene să beneficieze de donații constând în roboți de dezinfecție pentru eficientizarea măsurilor de protecție împotriva infecțiilor cu coronavirus.    La inițativa Primăriei Oravița, cu scopul de a eficientiza reducerea și stoparea răspândirii infecției cu coronavirus, Spitalul […]

Masterclass la Oravița pentru tinerii pianiști. Cursurile sunt susținute de profesori din Timișoara

  Pianiștii Manuela Iana Mihăilescu, prof. univ. dr. habil. la Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, şi Dragoş Mihăilescu, solist concertist al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara, vor susține, în perioada 5-11 august, la Oraviţa, un Masterclass de pian şi duo pianistic.   Susținut, în anii trecuți, în cadrul Festivalului Internațional […]