Aproape că nu trece săptămână fără ca primarul Alexandru Sporea să vină cu măcar o veste bună pentru locuitorii comunei Forotic.
Tânărul primar liberal a anunțat ieri că încă una din așteptările concetățenilor săi este pe cale să fie îndeplinită: asfaltarea tronsonului de drum județean DJ 572 dintre localitățile Comorâște și Forotic. „Orice vis poate deveni realitate. Din fondurile acordate pe calamități se execută circa 1 km de covor asfaltic între localitățile Comorâște și Forotic. Chiar dacă e puțin, cu seriozitate și ajutorul lui Dumnezeu vom asfalta tronsonul comunei până la Doclin”, spune primarul Alexandru Sporea.
Totodată, edilul comunei Forotic a declarat zilele trecute că Școala Gimnazială „Petru Oalde” din localitate ar urma să fie reabilitată termic din fonduri europene: „Investim în educație! Am efectuat măsurători și pregătim documente pentru a depune un proiect privind creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinație de unități de învățământ. În cazul de față, Școala «Petru Oalde» din Forotic”.










![UPDATE. Cutremur în IPJ și Prefectura Caraș-Severin! Ofițeri superiori, reținuți pentru 24 de ore! Prefectul Matei Lupu și-a dat demisia?! [VIDEO EXCLUSIV]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2019/12/diicot-dga-mirel-pascu-arme-2.jpg)

![UPDATE. Pacient bătut pe holurile Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Reșița [VIDEO]](https://resita.ro/wp-content/uploads/2020/01/pacienti-batuti-in-spital.jpg)