Suntem prezenți și pe

Actualitate

Masca de protecție este obligatorie, începând din 4 august, și în unele spații publice deschise din Caraș-Severin!

Publicat cu

în

În urma analizei situaţiei epidemiologice din Caraș-Severin, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, condus de prefectul Cristian Gâfu, a adoptat astăzi, în ședință extraordinară, o serie de măsuri restrictive menite să limiteze răspândirea infecțiilor cu noul coronavirus.

După ce, în ultimele zile, a fost instituită obligativitatea purtării măștii de protecție și în spațiile publice deschise din Iaz, Eftimie Murgu și Anina, în această după-amiază, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a decis extinderea măsurii în toate localitățile județului, însă doar în anumite zone și cu unele excepții.

„Se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi: piețe agroalimentare, târguri, expoziţii, târguri de produse tradiţionale şi vânzare de alte bunuri, piețe de vechituri, zone de așteptare (stații de autobuz, de autocar, peroane, gări şi autogări şi altele asemenea), în punctele de trecere a frontierei, la serbări publice, pelerinaje, ceremonii religioase, evenimente sportive, alte evenimente publice. De asemenea, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, la obiectivele turistice şi alte spaţii publice deschise, numai în situaţia în care nu se poate respecta distanţarea fizică în conformitate cu prevederile legale”, se arată în Hotărârea nr. 18, din 03 august 2020 adoptată în ședință extraordinară de către CJSU. De asemenea, în piețele agroalimentare, comercianții vor purta mănuși și măști de protecție.

Potrivit hotărârii CJSU, sunt exceptate de la aceste măsuri persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitantă (temperatură ridicată, umiditate crescută), precum și sportivii care se află pe terenul de sport. Totuși, pe perioada desfășurării evenimentelor sportive, stafful tehnic și tot personalul care participă la evenimente au obligația de a purta mască de protecție.

CITIȚI ȘI: COVID-19 în Caraș-Severin: Niciun caz nou în ultimele 24 de ore!

Instituția Prefectului mai informează că, întrucât s-a constatat o aglomerare de persoane după orele 23.00 în spaţii publice deschise: terase, cluburi, baruri, precum și la operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, existând riscul de răspândire comunitară intensă a virusului SARS-CoV-2, CJSU solicită Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă aprobarea pentru judeţul Caraş-Severin a următoarelor măsuri: „interzicerea comercializării şi consumului produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special destinate (terase, cluburi, baruri şi altele asemenea) dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi / sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice în intervalul orar 24.00-06.00; interzicerea desfăşurării activităţii cu publicul pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de jocuri de noroc, în intervalul orar 24.00-06.00”.

„Aceste măsuri suplimentare de protecţie au fost luate cu scopul de a stopa răspândirea SARS CoV-2 în rândul cetăţenilor din Caraş-Severin. Solicit cetăţenilor judeţului să respecte cu stricteţe toate normele sanitare, precum şi distanţarea fizică, să evite locurile aglomerate şi să poarte în mod corect măştile de protecţie. Atenţionăm populaţia că nerespectarea acestor reguli va duce fără doar şi poate la creşterea numărului de persoane infectate cu noul coronavirus  şi va atrage măsuri restrictive suplimentare”, a declarat prefectul județului Caraș-Severin, Cristian Gâfu.

 

Facebook Comments

Cele mai citite