Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timişoara – Arad, pe masa Guvernului. Trenurile vor circula pe acest tronson cu 160 km/h

Proiectul de hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timişoara – Arad”, lucrare de utilitate publică de interes național, se află pe ordinea de zi a ședinței de Guvern programată astăzi. Valoarea totală a investiției este estimată la 1,8 miliarde de euro.

Modernizarea sectorului de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad, în lungime totală de 162 de kilometri, care face parte din coridorul de transport european Orient/Est mediteranean, presupune o serie de lucrări complexe care, odată realizate, vor permite creşterea vitezei de circulaţie a trenurilor la valori cuprinse între 120 şi 160 km/h, pe întregul tronson, cu o medie de 125 km/h, faţă de 59 km/h cât este în prezent. Astfel, durata de parcurgere a distanţei între Caransebeş și Arad pe calea ferată va scădea la jumătate, de la 153 de minute la 77.

Printre altele, proiectul de modernizare a tronsonului feroviar Caransebeş – Timişoara – Arad prevede dublarea liniei de cale ferată pe întreaga lungime, exceptând distanţa dintre Aradu Nou şi Arad, zonă unde va fi realizată o variantă nouă de traseu, îmbunătăţirea terasamentelor, repararea sistemului de drenaj, reabilitarea podurilor și a podeţelor de pe traseu sau modernizarea staţiilor de călători.

Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 1,8 miliarde de euro, din care cea mai mare parte, circa 1,4 miliarde de euro, este alocată construcției și montajului. Finanțarea urmează să fie asigurată din fonduri europene, iar termenul prevăzut pentru execuție este 36 de luni.

Sursă foto: ceccarbusinessmagazine.ro

Facebook Comments
Distribuie:

Te-ar mai putea interesa si

Cele mai citite