Cinci unități de învățământ, un internat școlar și un cinematograf din Reșița și Caransebeș se regăsesc pe lista proiectelor selectate de Ministerul Dezvoltării în vederea contractării în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C5 – Valul Renovării.
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, 47 de noi contracte finanțate prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractele, în valoare totală de 388.077.308 lei, au fost încheiate între autoritățile publice locale din 25 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează reabilitarea și creșterea eficienței energetice a unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unor clădiri publice.
Printre cele 25 de unități administrativ-teritoriale se află și cele două municipii din Caraș-Severin – Reșița și Caransebeș – cu șapte contracte de finanțare ce însumează 38.647.299 lei. Astfel, Municipiul Reșița a obținut o finanțare totală de 21.423.922 lei pentru proiectele: Reabilitare și eficientizare energetică Colegiul Național Mircea Eliade, Corp C (Școala Gimnazială Nr. 12) – 9.557.465 lei; Renovare energetică Grădinița cu Program Normal Pinocchio – 1.701.166; Renovare energetică Grădinița cu Program Prelungit Riki-Priki – 6.152.553 lei și Reabilitare și eficientizare energetică Cinematograf Dacia – 4.012.738 lei. Iar Municipiul Caransebeș, 17.223.377 lei pentru proiectele: Renovare energetică Colegiul Național Traian Doda, Corp B (Școala Generală Nr. 8) – 4.995.244 lei; Renovare energetică Liceul Tehnologic Decebal, Corp B (Școala Generală Nr. 2) – 4.363.751 lei și Renovare energetică Internat Școlar – 7.864.382 lei.
Până în prezent, la nivel național au fost semnate 1.560 de contracte de finanțare prin PNRR, în valoare totală de 13.528.974.870 lei.