Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din Reşiţa se aliniază standardelor Uniunii Europene prin inovare și educație

  Profesori de la Colegiul Naţional „Mircea Eliade” din Reşiţa au participat, la sfârşitul lunii trecute, în Italia, la un schimb de experienţă şi bune practici în aplicații C++ în robotică.   Derulată pe parcursul a trei zile, întâlnirea din Castelvetrano (Sicilia, Italia) a marcat încheierea proiectului Erasmus+, finanțat de Uniunea Europeană – From Thoughts […]

Elevii de la Colegiul Național Mircea Eliade din Reșița au spus „DA toleranței, NU violenței!”

  Colegiul Național Mircea Eliade din Reșița a organizat, împreună cu o serie de parteneri, un simpozion regional cu participare internațională, în care au fost implicați elevi, părinți și cadre didactice, ce a avut drept scop prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar.   Simpozionul regional cu participare internațională „DA toleranței, NU violenței!”, organizat la […]

Respectă mediul înconjurător și prețuiește-te pe tine însuți! Elevi și profesori ai Colegiul Național „Mircea Eliade”, cu Erasmus+ în Grecia

  O delegație formată din elevi și profesori ai Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița a fost în Grecia pentru un schimb de experiențe pe teme ce vizează protecția mediului înconjurător. Deplasarea a avut loc în cadrul unui proiect Erasmus+ derulat în parteneriat cu unități de învățământ din Polonia, Turcia, Portugalia și Grecia.   Economisirea […]

ISJ Caraș-Severin nu (mai) reduce nicio clasă la liceele teoretice

  Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Caraș-Severin a aprobat suplimentarea Proiectului planului de școlarizare pentru anul școlar 2023-2024 la nivelul județului Caraș-Severin, în conformitate cu solicitările formulate de trei unități de învățământ din Reșița și una din Caransebeș cărora, anterior, ISJ le redusese numărul de clase.   După ce, în luna ianuarie a acestui an, conducerea […]

Stagiu de practică într-un spital privat din Cipru pentru elevi de la Școala Postliceală Sanitară a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița

  14 elevi care urmează cursurile Școlii Postliceale Sanitare a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița se află, până la sfârșitul acestei săptămâni, în Cipru, unde efectuează un stagiu de practică, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.   „Dezvoltarea competențelor profesionale ale asistenților medicali” este proiectul Erasmus+, finanțat de Uniunea Europeană, pe care l-a […]

ADR Vest: „Atunci când vine vorba de investițiile în educație, Reșița poate fi oricând dată ca exemplu” [FOTO]

  Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest prezintă încă o investiție din fonduri europene realizată de Primăria Reșița drept exemplu de bună practică în privința implementării proiectelor Regio-Programul Operațional Regional (POR) în Regiunea Vest.   Demarat în urmă cu circa patru ani, programul de modernizare a unităților de învățământ din municipiul Reșița, cu fonduri europene […]

Valul Renovării. Au fost semnate încă șapte contracte de finanțare, însumând aproape 40.000.000 de lei, pentru obiective din Reșița și Caransebeș

  Cinci unități de învățământ, un internat școlar și un cinematograf din Reșița și Caransebeș se regăsesc pe lista proiectelor selectate de Ministerul Dezvoltării în vederea contractării în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, componenta C5 – Valul Renovării.   Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat, la sfârșitul săptămânii trecute, 47 de noi contracte […]

Investiții în derulare la Reșița. 60 de milioane de lei din fonduri europene, pentru modernizarea liceelor și colegiilor din oraș

Schimbarea la față a unităților de învățământ din Reșița cu ajutorul fondurilor europene continuă. După Colegiul Național „Traian Lalescu”, a cărui reabilitare a fost finalizată anul trecut, la alte două unități de învățământ lucrările de modernizare sunt pe ultima sută de metri. Este vorba despre Liceul Teoretic „Traian Vuia” (foto) și Colegiul Național „Mircea Eliade”. […]

Colegiile din Reșița cu cele mai slabe rezultate la examenele naționale vor avea mai puține clase în anul școlar 2021-2022

Decizia reducerii numărului de clase a fost luată de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Caraș-Severin ca urmare a scăderii constante a numărului de elevi și vizează unitățile de învățământ care în ultimii trei ani au avut cele mai slabe rezultate la examenele naționale. Colegiul Național „Mircea Eliade” și Colegiul Banatului Montan sunt cele două unități de […]