Fostul sanatoriu Marila, transformat în spital regional de boli cronice?

Spitalul Orășenesc Oravița se află în atenția autorităților locale și județene. Pe de o parte, prin crearea unei secții noi, de recuperare prin salină artificială. Pe de altă parte, prin transformarea „Marilei” în spital regional de boli cronice! Romeo Dumitrescu, directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Caraș-Severin, s-a întâlnit astăzi, 8 mai, în zona […]

COVID-19 în Caraș-Severin. La fiecare 10 testați, unul este pozitiv

DSP Caraș-Severin a anunțat, astăzi, pentru prima dată de la începutul pandemiei, numărul cărășenilor care au fost testați pentru COVID-19. Potrivit datelor oficiale, aproape 0,5% din populația județului a fost testată. Până la această dată, în Caraș-Severin au fost testate 1.053 de persoane pentru depistarea infecției cu coronavirus, informează DSP. În cazul a 108 persoane, […]

Propunerile guvernamentale de măsuri valabile din 15 mai, în dezbatere publică!

Prim-ministrul Ludovic Orban a cerut tuturor ministerelor, în ședința de Guvern de joi, să prezinte vineri, deci astăzi, propuneri pentru actul normativ privind trecerea de la starea de urgenţă la cea de alertă, dar şi privind măsurile care urmează să fie prelungite, precum şomajul tehnic sau concediul pentru părinţi. Va urma și o dezbatere publică […]