De aproape 600 de ori Liviu Almășan a fost incompatibil între 2016 și 2020 în relațiile contractuale dintre cele două societăți ale sale și Primăria Oravița, cu instituțiile din subordine! Exact cum scria resita.ro (aici și aici) și cum, probabil, se întâmplă și acum, în noul mandat început în 2020!
Potrivit Agenției Naționale de Integritate, consilierul local Liviu Almășan s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că „în perioada exercitării mandatului de consilier local 2016 – 2020, două societăți comerciale în cadrul cărora persoana evaluată deține calitatea de asociat au emis un număr de 591 facturi fiscale prin care au furnizat produse în valoare totală de 989.679 lei, către UAT Oravița și instituțiile din subordine, încălcând astfel prevederile art. 90, alin. (1) din Legea 161/2003”.
Paradoxal, tot Liviu Almășan este una dintre cele mai vocale voci din Consiliul Local Oravița, luând cuvântul și opunându-se la foarte multe dintre proiectele administrației – pe principiul vechiului obicei românesc „Hoțul strigă hoții!”, s-ar putea spune acum, după decizia ANI.
Surse demne de încredere ne-au comunicat că Liviu Almășan ar fi cercetat și într-un dosar penal de către Poliția Orașului Oravița, un dosar complex, de posibil abuz în serviciu, cu privire la felul în care Spitalul din Oravița și alte instituții au făcut procedura de achiziții cu firmele consilierului local.