Calea ferată Oravița-Anina, cea mai veche și cea mai spectaculoasă cale ferată montană de pe teritoriul României, a fost salvată in extremis de la închidere. Ceea ce anunța în urmă cu patru zile ministrul Marcel Vela, și anume că „Ministrul Bode menţine deschisă calea ferată Oraviţa-Anina. Trebuie închise doar pornirile cuciste de pe Semmeringul bănăţean!”, s-a adeverit.
„Indiferent de dorința pesediștilor cuciști, cei care s-au opus și au radiat din Mersul Trenurilor acest traseu feroviar superb, el va rămâne un punct turistic emblematic pentru Banatul de Munte!”. Așa își începe Marcel Vela postarea de pe pagina personala de Facebook prin care anunță că, și după 15 decembrie, trenul va circula zilnic pe Semmering-ul bănățean.
Și pentru a demonstra că nu sunt doar vorbe goale, Marcel Vela a prezentat și adresa oficială prin care conducerea CFR Călători informează Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători (SRTFC) Timișoara asupra faptului că, începând cu data de 15 decembrie 2019, CFR Călători va continua activitatea de operare a trenurilor pe secția Oravița-Anina, după același orar ca și până acum: plecare din Gara Oravița la ora 11.15, iar din Anina, la ora 14.40. În adresa semnată de directorul general al CFR Călători, Valentin Dorobanțu, se mai precizează că „SRTFC Timișoara va emite comandă fermă la SRCF Timișoara (Sucursala Regională de Căi Ferate, n. red.), pentru introducerea în circulație a acestor trenuri, începând cu data de 15 decembrie 2019. Trenurile vor fi incluse în Contractul de Servicii Publice”.
Decizia întreruperii curselor zilnice pe calea ferată Oravița-Anina a fost făcută publică pe 30 octombrie, când CFR Călători a anunțat noul Mers al Trenurilor 2019-2020. „Pentru prima dată în România, se va adopta modelul trenurilor turistice din Europa, urmând ca CFR Călători să opereze trenuri special comandate care să permită vizitarea şi călătoria pe ruta Semmeringului Bănăţean: Oravița-Anina și retur”. În această formulare cosmetizată a celor de la CFR, oamenii de bine au intuit adevărul, acela că linia ferată va fi, practic, închisă, și s-au mobilizat, au adunat semnături și chiar au programat, pentru duminică, o călătorie pe această rută pentru a trage un semnal de alarmă asupra importanție menținerii trenurilor zilnice pe calea ferată Oravița-Anina.