Încheiem azi povestea poveștilor frumoase din Reșița anului 2019. Cu ajutorul dumneavoastră, am numărat aproape 150 de „întâmplări” de bine cu sau despre reșițeni. Haideți să le transformăm pe toate acestea într-o adevărată „fabrică de bine” în 2020!
Cu siguranță, în realitate au fost mult mai multe „întâmplări” frumoase în Reșița anului recent încheiat. O faptă bună, una doar!, să fi făcut fiecare dintre noi, cei ce ne-am născut ori trăim în Reșița, și am ajunge la peste 50.000 de știri pozitive. Cele o sută relevate de noi reprezintă, așadar, o nimica toată din uriașul potențial de pozitivism, din „fabrica de bine” de care a dispus și încă mai dispune Reșița. Doar de noi depinde ca aceste energii să fie direcționate în direcția bună.
Înainte de a citi rândurile ce urmează, asigurați-vă însă că nu ați ratat părțile 1, 2 și 3 ale acestui articol.
Ioan Popa renunță în avans la pensia specială de primar
Printr-o declarație oficializată în fața notarului Cornelia Neamțu, primarul Reșiței a renunțat la pensia specială de primar, la care ar avea dreptul la ieșirea la pensie, conform noului Cod Administrativ adoptat în Parlament la inițiativa PSD. Ioan Popa este al doilea primar din țară care face un asemenea gest, după omologul său din orașul maramureșean Ulmeni. „Într-o societate în care avem deficiențe în mai toate domeniile, politicienii găsesc de cuviință să-și acorde avantaje. Unul dintre acestea este pensia specială pentru aleșii locali (primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți de consilii județene). În calitate de primar, familiarizat cu problemele sociale ale comunității, am decis să renunț, prin act notarial, la pensia specială făcută cadou de o clasă politică iresponsabilă”, este mesajul primarului Ioan Popa. Conform Codului Administrativ, pensiile speciale ar urma să fie plătite, de la 1 ianuarie 2020, din bugetul local al unității administrativ-teritoriale pe raza căreia alesul local și-a desfășurat activitatea. Măsura se aplică pentru toate persoanele care au ocupat, la un moment dat, una dintre funcțiile menționate mai sus. Guvernul Orban a adoptat însă zilele trecute un act normativ prin care se amână intrarea în vigoare a acestei măsuri, dar PSD a contestat la Curtea Constituțională demersul Guvernului PNL.
Alina Vuc merge la Jocurile Olimpice!
Luptătoarea Alina Vuc a câștigat în luna septembrie medalia de argint la Campionatul Mondial din Kazakhstan, în limitele categoriei 50 de kg. Sportiva descoperită și formată la școala reșițeană de lupte de antrenorul Constantin Nicolae a obținut a doua sa medalie mondială de argint la senioare. Cu acest prilej, Alina Vuc și-a adjudecat și biletele pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo. Argintul mondial al Alinei este câștigat cu o ambiție și o dedicare rar întâlnite la un sportiv! La finalul lui 2019, reșițeanca legitimată în prezent la CSA Steaua București a fost desemnată sportiva numărul 1 a Federației Române de Lupte. Va fi a doua prezență a luptătoarei Alina Vuc la competiția supremă, după Rio 2016.
„New Wave Theater Festival”
Teatrul de Vest Reșița a organizat „New Wave Theater Festival“, un maraton de teatru la care au participat paisprezece trupe din București, Chișinău, Piatra Neamț, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Cluj Napoca, Târgoviște, Deva și Petroșani. Pe lângă piesele de teatru, pe agenda festivalului s-au mai regăsit un concert, lansări de carte și o expoziție dedicată împlinirii a șaptezeci de ani de teatru la Reșița. Intitulată „Memoria vie a Teatrului de Vest”, expoziția aniversară a cuprins afișe de teatru, fotografii, machete, obiecte de recuzită si costume.
Didactica Internațional
Seminarul Didactica Internațional a ajuns, în 2019, la cea de-a XXVIII-a ediție, având tema impuls „Educația și formarea profesională sub aspectul integrării valorilor naționale în context european”. La lucrările Didacticii a participat şi o delegaţie din Italia, formată din cadre didactice și sociologi din regiunea Abruzzo care au susținut prezentări despre importanţa motivaţiei în obţinerea performanţelor şcolare, rolul centrelor sociale în reducerea abandonului școlar timpuriu, integrarea dimensiunii de gen pentru prevenirea și combaterea violenței sau învățarea funcțională a artei muzicale prin pictură și matematică.
Gimnaștii reșițeni, examen sub privirile marilor campioni
13 medalii au cucerit gimnaștii reșițeni la Campionatul Național de juniori desfășurat la începutul lunii noiembrie, la Sala Polivalentă din municipiul de pe Bârzava. Reșițeanul Robert Aioanei a urcat de cinci ori pe podiumul de premiere al categoriei juniori III, nivelul 2: aur la individual compus, cal, paralele și bară și medalia de bronz la sol. La juniori II s-a remarcat Felix Simion, care s-a clasat al treilea la individual compus și a mai cucerit cinci medalii pe aparate: aur la sol, argint la inele, bronz la cal, sărituri și paralele. La acest bilanț se mai adaugă medalia de argint cucerită de juniorul III Alexandru Puiu la inele și bronzul adjudecat de Richard Drăgulescu la sol. Acesta din urmă a fost urmărit la lucru chiar de tatăl său, marele nostru campion Marian Drăgulescu. În sala de la Reșița s-au mai aflat în calitate de antrenori sau spectatori: Dan Grecu, Marius Urzică, Ioan Suciu, Alin Jivan sau Daniel Popescu, cei care au scris istorie pentru acest frumos sport.
SysStruc 2019
Peste 90 de specialiști din Ungaria, Serbia, Austria, Republica Moldova, dar și de la universități și institute de cercetare din București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca, Galați și Arad au participat cu lucrări în cadrul Conferinței Internaționale Systems & Structures „SysStruc 2019”, organizată de Universitatea „Eftimie Murgu”. Pe lângă aspecte legate strict de cercetare, participanții au abordat și problema implementării cercetării, astfel încât rezultatele și soluțiile propuse să aibă un rezultat în piață, prin apariția de noi tehnologii, produse sau echipamente.
Școala Pittner va fi reabilitată
Primăria Reșița, în parteneriat cu Asociaţia „Euroland Banat” şi o organizaţie din Islanda, a depus la Ministerul Culturii un proiect de restaurare a Școlii Pittner, un imobil de patrimoniu aflat în stare avansată de degradare. Intenția autorităților este aceea de a transforma clădirea într-un centru cultural multifuncțional. Valoarea investițiilor prevăzute în proiect este de aproximativ două milioane de euro. Selecția proiectelor câștigătoare va fi făcută în prima jumătate a acestui an.
Colocviile „Nedeia”
Cea de-a V-a ediție a Colocviilor „Nedeia” a reunit, la Reșița, zeci de specialiști și de cercetători de la muzee din București, Timiș, Constanța, Argeș, Vâlcea și Caraș-Severin, dar și din Serbia și Ungaria. Organizate sub genericul „Banatul viu la 2019”, dezbaterile au avut drept temă centrală lumea satului, cultura, credința, tradiția și, în general, tot ceea ce i-a conferit o identitate aparte de-a lungul timpului.
Lucien Hora nu se lasă: din nou regele vitezei în coastă!
După patru ani de absență din competiții, reșițeanul Lucien Hora a avut o revenire de senzație și și-a adjudecat în 2019 un nou titlu de campion absolut la viteză în coastă. De această dată, sub culorile echipei CB Rally Vest. În clasamentul final al sezonului 2019, Lucien Hora s-a situat pe primul loc, cu 176 puncte, urmat de Emil Nestor, 134, și Silviu Dumitrescu, care a totalizat 86 de puncte. Premierea laureaților din sporturile cu motor a avut loc pe 30 noiembrie, la Timișoara.
Concursul național de poezie „Ion Chichere”
Concursul național de poezie „Ion Chichere” a ajuns la ediția cu numărul 4. La competiția literară au participat zeci de poeți din întreaga țară. Premiul cel mare a fost acordat poetului Marcel Vișa din Alba Iulia. Concursul a fost organizat de Asociația „Societatea Artistică Pro Banatul de Munte”, în parteneriat cu Lions Club Reșița Montană, Cenaclul „Semenicul” și Teatrul de Vest Reșița. Cu această ocazie s-au înmânat și premiile revistei Reșița literară.
Două contracte într-o zi. Și ce contracte!
Primarul Reșiței, Ioan Popa, și directorul general al ADR Vest, Sorin Maxim, au semnat în 9 decembrie 2019 două noi contracte de finanțare, care vor asigura investiții importante, în valoare totală de peste 117,5 milioane lei, în municipiul Reșița. Este vorba de două proiecte finanțate în cadrul Programului Operațional Regional (Regio-POR) 2014-2020: „Modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 2”; „Amenajare spațiu de agrement urban, inclusiv străzi și utilități, precum și interconectarea zonei marginalizate Mociur cu cartierele Centru și Govândari printr-o promenadă, pistă de biciclete, reabilitarea și creare de noi facilități de acces pietonal”. Proiectul privind modernizarea transportului public electric și amenajarea infrastructurii de transport nemotorizat în municipiul Reșița – faza 2 face parte dintr-un pachet integrat de măsuri pentru reintroducerea transportului cu tramvaiul în Reșița. Faza 2 prevede intervenții pe tronsonul de la Bulevardul Republicii, până la intersecția cu Bulevardul Muncii – strada Făgăraș și până la Piața Republicii, în cartierul Muncitoresc, plus zonele de acces către străzile laterale. De asemenea, este inclusă și modernizarea zonei pietonale Aleea Ineu. Se va moderniza calea de rulare a tramvaielor (infrastructură, suprastructură, aparate de cale, linii de depouri, rețea fir, substații de redresare etc.), în lungime de 9,363 km, și se vor construi/ moderniza 9 stații de transport pentru călători. Linia cale de tramvai va fi înierbată – va rezulta o suprafață de 15.821 metri pătrați de spațiu verde, iar în zonă vor fi plantați 341 de arbori. Totodată, noua investiție cuprinde modernizarea infrastructurii rutiere pe 8,37 km (carosabil, trotuare, borduri, bolarzi etc.) și reabilitarea integrală a structurii podurilor Doman și Libertății, care vor avea o linie dedicată transportului public și autovehiculelor de intervenție. Prin proiect vor fi amenajate și piste pentru bicicliști, trasee în lungime de 5,13 km. Valoarea totală a proiectului este de 94.707.278,61 lei, din care 22.037.842,51 lei finanțare nerambursabilă. Perioada de implementare este de 48 de luni.
Cel de-al doilea proiect, care vine în sprijinul locuitorilor din zona urbană marginalizată Mociur a Reșiței, prevede construirea unui centru multifuncțional și realizarea unor amenajări pietonale și rutiere care să asigure bune conexiuni cu alte cartiere. Centrul multifuncțional va fi realizat pe Bulevardul Revoluția din Decembrie nr. 40-42, unde vor fi demolate construcțiile existente şi se va construi un nou imobil, cu două corpuri de clădire și două etaje, având o suprafață desfășurată de 4.226 metri pătrați. Vor fi spații de tip centru de zi, pentru activități educative și cultural-recreative și se vor amenaja spații verzi de agrement și pentru relaxare, adiacente centrului multifuncțional. De asemenea, proiectul prevede reabilitarea unei porțiuni din strada G.A. Petculescu, inclusiv trotuare (7.270 mp), drum care asigură legătura între zona Mociur și cartierele Centru şi Govândari, amenajarea unei piațete pietonale și a aleilor perimetrale (1.716 mp). Totodată, vor fi amenajate 30 de locuri de parcare. Valoarea totală a investiției este de 22.819.085,17 lei, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 5.830.276,26 lei. Durata de implementare este de 40 de luni.
Schimbarea la față și a Centrului Civic, revitalizat cu 50 de milioane de lei
Tot în decembrie 2019 a demarat procedura de achiziție a execuției lucrărilor pentru „Proiectul complex de revitalizare a zonei centrale a Reșiței”, al cărui contract de finanțare europeană a fost semnat în decembrie 2018. Obiectivul proiectului, în valoare de 52,55 milioane de lei, este îmbunătățirea condițiilor pentru utilizarea modurilor nemotorizate de transport, în vederea reducerii numărului de deplasări cu transportul privat (cu autoturisme) și reducerea emisiilor de echivalent CO2 din transport.
10 ani de studii universitare în sport la Reșița
În luna decembrie, Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița a organizat manifestarea „Sport – Mişcare – Sănătate”, care a cuprins a doua ediţie a conferinţei internaţionale Sport și educație sub semnul performanței – Un deceniu de realizări. Cu același prilej au fost organizate o serie de alte activităţi menite să marcheze şi să valorizeze oameni care au contribuit la dezvoltarea programului de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă, în cei 10 ani de existenţă, şi evenimente care au scris istorie în viaţa oraşului, judeţului, regiunii şi a sportului românesc. Astfel, comunitatea academică și comunitatea locală au fost invitate să participe la momentele festive prilejuite de: *premierea studenţilor sportivi de la programul de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă care au obţinut premii/medalii la competiţiile naţionale şi internaţionale în care au fost angrenaţi; *acordarea diplomelor ALUMNUS EFS absolvenţilor programului de studii universitare de licenţă Educaţie fizică şi sportivă, promoţiile 2012-2019; *acordarea diplomelor de excelenţă cadrelor didactice care, de-a lungul anilor, au contribuit la dezvoltarea programului de studii Educaţie fizică şi sportivă; *acordarea diplomelor de excelenţă jucătorilor echipei de handbal masculin UCM Reşiţa 2009, la 10 ani de la câştigarea celui de-al treilea trofeu Challenge Cup.
Arțari dedicați… lui „A. I. Cuza”
Primăria Reșița a plantat aproximativ 50 de arțari canadieni pe Bulevardul A. I. Cuza, continuând astfel lucrările pe una dintre cele mai importante artere ale orașului. „Înfrumusețarea Reșiței continuă!”, ne garantează primarul Nelu Popa.
Primul pod sudat din Europa se întoarce în timp
Contractul privind reabilitarea primului pod sudat din Europa, lucrări de 1,1 milioane de lei finanțate de la bugetul de stat (prin PNDL 2) și bugetul local, a fost semnat în decembrie, iar lucrările vor începe cel mai probabil în februarie 2020. În 6 luni de lucru efectiv ar urma să se realizeze reabilitarea infrastructurii, suprastructurii și a suprafeței carosabile a podului prin refacerea rosturilor la zidărie, a culeelor, curățarea și repararea banchetelor cuzineților, curățirea de rugină a structurii metalice, revopsirea tablierului, lucrări de iluminare arhitecturală, refacerea trotuarelor, refacerea îmbrăcăminții rutiere a podului și lucrări de desființare și relocare a conductelor.
Mobilizare pentru Semmering-ul bănățean
La final de an, reprezentanții societății civile s-au mobilizat pentru a stopa decizia CFR Călători conform căreia trenurile ar fi urmat să nu mai circule zilnic pe cea mai veche cale ferată montană din România, Oravița-Anina. A fost organizată o dezbatere la Universitatea „Eftimie Murgu” și a fost transmisă Ministrului Transporturilor o petiție cu peste 8.500 de semnături. Pe 6 decembrie, CFR a revenit asupra deciziei de a renunța la cursele regulate. Pe 8 decembrie, susținătorii căii ferate au organizat o excursie pe calea ferată pentru a sărbători momentul.
Donează sânge, fii erou!
„Marcăm 30 de ani de la Revoluție. Vino și tu!”. Sub acest generic s-a desfășurat, la Reșița, o campanie de donare de sânge ce a atras, pe parcursul a două zile, zeci de tineri dornici să contribuie la salvarea unor vieți aflate în dificultate. Punctul mobil de colectă de sânge a fost amenajat în foaierul Universității „Eftimie Murgu”. Campaniei i s-au alăturat liceeni, studenți, cadre didactice, jandarmi și voluntari de la Crucea Roșie.
Revoluția din Decembrie 1989, la Reșița
Împlinirea a treizeici de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 a fost marcată, la Reșița, printr-o serie de evenimente ce au cuprins simpozioane, expoziții, lansări de carte și momente comemorative la fosta unitate militară și la troița din Centrul Civic. Atmosfera orașului din zilele Revoluției din Decembrie 1989 a fost redată cu ajutorul fotografiei, în cadrul unei expoziții-document vernisată de Muzeul Cineastului Amator, iar Dan Dumitru, unul dintre paricipanții activi la acele evenimente, și-a lansat volumul „Adevăr, manipulare şi diversiune”, prima carte dedicată Revoluției de la Reșița.
După 30 de ani
Și Universitatea „Eftimie Murgu” a găzduit, sub genericul „30 de ani de la Revoluție”, o serie de activități interactive pentru a marca împlinirea a trei decenii de la căderea regimului comunist. Față în față cu studenții s-au aflat participanți direcți la evenimentele din Decembrie 1989. De asemenea, a fost prezentat albumul „In memoriam – 30 de ani de la Revoluţia Română”, cu fotografii realizate de fotograful Puiu Voina în data de 21 decembrie şi fotografii realizate de foto-reporterul Aurel Săndulescu în ianuarie 1990 la manifestările de comemorare a Revoluţiei, dar şi la sediul fostei Securităţi.
Intervenții după inundații
În lunile noiembrie și decembrie, Primăria Reșița a efectuat lucrări de reabilitare a străzii Mihail Kogălniceanu, afectată în urma inundațiilor. Lucrările vor fi continuate imediat ce va permite vremea, valoarea acestora fiind de aproximativ 500.000 lei”, precizează Adelin Tuță, director Investiții.
În prag de sărbători
În preajma sărbătorilor de iarnă, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Reșița a organizat o serie de evenimente menite să le aducă bucurie în suflete atât copiilor, cât și persoanelor vârstnice. La Centrul de Zi ABC a avut loc o serbare de Crăciun, cu scenete și colinde, iar copiii de la creșele aflate în subordinea Primăriei au fost vizitați de Moș Crăciun. La Centrul Pentru Persoane Vârstnice, a avut loc „Cupa Moș Crăciun”, o competiție structurată pe două categorii, sportul fizic și sportul minții, iar veteranii de război și văduvele acestora au primit, din partea municipalității, pachete cu alimente.
„Inelarul”, botezat cu lucrări de 2 milioane de lei
Zona „Inelar” din cartierul Micro III, care se întinde din spatele Cinematografului Dacia până la Grădinița Floarea Soarelui și în jurul bisericii, a beneficiat de lucrări finanțate din buget local, costurile fiind de aproximativ două milioane de lei. A fost reabilitat tot carosabilul cu asfalt nou – 10.000 metri pătrați, s-au realizat gaigăre colectare ape pluviale – 55 bucăți, pavaj – 8500 mp, au fost puse borduri – 4.200 metri liniari. S-au mai făcut lucrări de reabilitare a parcărilor existente – 85 de locuri, dar au fost amenajate și trei parcări noi – total 350 de locuri. S-a făcut pregătirea terenului in vederea reabilitării spațiilor verzi și înlocuirii stâlpilor și corpurilor de iluminat. Lucrările au fost executate de angajații Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița. Tot în Micro III vor fi plantați peste 100 de arțari canadieni, aduși din Serbia, potrivit primarului Ioan Popa.
Bursele Repop, 700.000 de lei pe an din bugetul local
2019 a fost al treilea an în care s-au acordat de către Consiliul Local Reșița burse Repop pentru toți elevii din ciclul liceal și gimnazial care nu locuiesc în Reșița. Implementată la propunerea primarului Ioan Popa în anul 2017, măsura a avut acum ca beneficiari 201 elevi în semestrul I (costuri de la buget: 361.000 lei) și 261 în semestrul al II-lea (337.000 lei), cărora li s-a asigurat cazarea și masa. Pentru anul școlar 2019-2020 există un număr de 265 elevi beneficiari ai bursei, aproape toți (261) fiind în ciclul liceal.
Vremea bilanțului: salbă de medalii pentru cluburile sportive
459 de medalii au cucerit în 2019 reprezentanții Clubului Sportiv Școlar Reșița, iar acest bilanț reprezintă un nou record pentru școala sportivă, anunță cu mândrie directorul Marius Crețeanu. Din totalul de medalii, 60 au fost de aur, 134 de argint și 265 de bronz. Clubul Sportiv Universitatea Reșița a avut de asemenea un an foarte bun, cu 91 de medalii, dintre care 32 de aur, 28 de argint și 31 de bronz. Clubul condus de Octavian Măzăran a excelat la atletism, reprezentanții CSU Reșița cucerind 85 de medalii, dintre care 32 de aur, 27 de argint și 26 de bronz. Alte șase medalii au fost cucerite de secția de beach volley, dintre care una a fost de argint și cinci de bronz. Nici Clubul Sportiv Municipal Reșița, condus de Rusalin Fîc, nu s-a lăsat mai prejos și a contribuit la palmaresul sportului din orașul de la poalele Semenicului. Secția de atletism a venit cu 8 medalii de aur, 4 de argint și 4 de bronz în competițiile naționale și cu un bronz în întrecerile internaționale. Au ieșit la rampă și luptele, cu 12 medalii, dintre care una de aur, 4 de argint și 7 de bronz. Secția de box și-a completat zestrea de medalii cu trei de argint și două de bronz, iar gimnastica a avut o medalie de argint. De asemenea, de la Municipalul reșițean s-au remarcat și reprezentanții secției de radioamatorism.
ATOR Banatul de Munte, programe pentru tineri
Asociația ATOR Banatul de Munte a derulat, pe parcursul întregului an 2019, o serie de activități sociale și caritabile care au angrenat zeci de voluntari și au avut sute de beneficiari. Sub genericul „Școala Familiei Reșița” s-au derulat activități cu copiii și părinții din centre sociale și școli. Programul Tabăra Din Inima Satului (TDIS) a însemnat, în 2019, 14 tabere rurale organizate pentru copiii care nu au avut posibilitatea să plece într-o tabără departe de casă. Pe 1 martie a fost lansată „Școala Sufletului”, program educațional pentru 50 de copii din Reșița, iar în luna octombrie au demarat „Bursele Bucuriei”, un proiect social educațional prin care 27 de elevi cu rezultate bune la învățătură din Reșița sunt sprijiniți cu burse lunare timp de un an. De asemenea, Clubul de tineret Credo Impact Moniom s-a implicat în diverse acțiuni cu impact în comunitate, cum ar fi renovarea locului de joacă de la Moniom, cu sprijinul Primăriei Reșița. În cadrul Centrului de Tineret Moniom activează corurile „Pui de cer” și „Laudae” și, tot la capitolul cultură, merită consemnată manifestarea „Credință și Cultură la Moniom”.
Se reia Festivalul de Umor „Mircea Cavadia”!
Anunțul a fost făcut de primarul Ioan Popa în ultima emisiune-interviu din an de la Radio Reșița realizată de Anca Bălălău: Primăria Reșița își propune să reia în 2020 organizarea Festivalului de Umor „Mircea Cavadia”. Primele două ediții au avut loc în 2015 (anul în care s-a stins „nea Mircea”) și 2016. „Un talent briliant, clocotind în devălmăşia umorului“, după cum l-a numit Ananie Gagniuc, Mircea Cavadia a fost un prozator, dramaturg și publicist care a adus Reșiței peste 100 de premii la diverse festivaluri și concursuri de literatură.
Îndrăznește!
Muzicianul reșițean Cristian Buică, chitarist, interpret și compozitor, a scos pe piață al treilea său album de studio, „Îndrăznește”. Acesta se adaugă astfel celorlalte două albume ale sale, „Noapte de aur” (2000) și „Unii cântă, alții beau” (2014). Piesa care dă titlul albumului din 2019 este pe versuri și muzică de Cristian Buică, iar interpretarea adună laolaltă cinci nume mari ale muzicii românești: Mircea Baniciu, Victor Socaciu, Zoia Alecu, Marius Bațu, Cristian Buică. Dacă încă nu ați ascultat piesa și nu ați cumpărat albumul, vă dorim ca refrenul acesteia să vă fie laitmotiv măcar în noul an abia început.
„Ai o viață de trăit,
Poți să stai înlănțuit,
Însă raiul pământesc
E al celor ce-ndrăznesc”.
Selecție de știri pozitive
realizată de Eugen Cotarcea,
Marian Averescu și Marian Cărăvan