19 zimbri aduși din Germania și Suedia se alătură celei mai mari populații de zimbri liberi din România

13 exemplare de zimbru au ajuns ieri în zona de resălbăticire din Măgura Zimbrilor, Armeniș, tocmai din Germania, urmând ca la finalul acestei luni, alte șase exemplare, din Suedia, să li se alăture. Proiectul de reintroducere a zimbrilor în Carpați a început în 2014 și, în prezent, în zona Munților Țarcu trăiesc în libertate […]
UPDATE. Edilul Ioan Popa: „Modernizarea căii ferate Reșița – Timișoara va fi finanțată prin PNRR”. Ministerul Transporturilor susține implementarea proiectului

Contestat și chiar respins de reprezentanții opoziției din Consiliul Județean (CJ) Caraș-Severin, PSD – PMP – Pro România, proiectul gândit de primarul Ioan Popa prin care Reșița va fi legată de Timișoara printr-un tren de mare viteză are undă verde de la Ministerul Transporturilor, care l-a inclus în lista de proiecte aferentă Planului Național […]
Cristi Bobar, președintele CSM Reșița: „„Am încercat să facem performanță, să «copiez» cluburile la care am lucrat: ASA, Dinamo, CFR Cluj”

După un parcurs oscilant într-o ediție atipică de campionat, care a avut la start 21 de echipe și s-a jucat da capo al fine sub semnul pandemiei de COVID-19, rosso-nerii din Banat s-au clasat la final sub locul 15, salvator. Cristian Bobar, cel care a preluat conducerea CSM Reșița când echipa se zbătea undeva […]
Relaxare pas cu pas. Din 15 mai, fără mască în aer liber și fără restricții pe timp de noapte

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în această după-amiază, la finalul întâlnirii pe care a avut-o la Palatul Cotroceni cu premierul Florin Cîțu, mai mulți membri din Guvern, șefi de instituții și experți, relaxarea măsurilor anti-pandemie în patru etape. Prima va fi chiar la acest sfârșit de săptămână, pe 15 mai. Potrivit șefului statului, […]
Primarul Reșiței, intervenție de 34 de milioane de euro în plenul Consiliului Județean Caraș-Severin

Ședința extraordinară de azi, 13 mai, a Consiliului Județean (CJ) Caraș-Severin a decurs fără mari probleme până în momentul dezbaterii unor proiecte cărora nu le erau suficiente pentru adoptare doar de votul liberalilor. Pentru a fi adoptate, trei dintre cele nouă proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a […]
Mitul asistaților social, spulberat la Reșița. Doar 65 de familii primesc, în momentul de față, bani de la stat sub forma venitului minim garantat

La Reșița, numărul familiilor care primesc ajutor social de la stat sub forma venitului minim garantat este în continuă scădere, la fel și sumele alocate acestora de la bugetul de stat. Dacă în urmă cu cinci ani se aflau în această situație 176 de beneficiari, în trimestrul al II-lea al anului în curs mai […]
„Aspecte din CSR” – expoziție itinerantă la aniversarea celor 250 de ani de foc nestins la Reșița

După Reșița, Alba Iulia și Hunedoara, expoziția itinerantă „Aspecte din CSR” organizată de Casa de Cultură a Studenților din Reșița în parteneriat cu Primăria Reșița, Muzeul Cineastului Amator și Jancsi Mato, fiul lui Ioan Mato, fotograful Combinatul Siderurgic Reșița, ajunge, vineri, 14 mai, și la Petroșani. Gândită ca un eveniment de aniversare a […]
Reșițenii sunt așteptați la film! „Rețeaua cubaneză”, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” și pelicule pentru copii, la Cinema Dacia

La Cinematograful Dacia va fi reluată, începând de joi, 13 mai, proiecția de filme. Accesul spectatorilor va fi permis în limita a 30% din capacitatea sălii, cu respectarea normelor de igienă și siguranță impuse din cauza pandemiei de COVID-19. „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, lungmetrajul regizorului Radu Jude, câștigător al Ursului de […]
VEȘTI BUNE. Reșița iese joi din scenariul roșu. Se redeschid restaurantele, cluburile, sălile de cinema și de teatru. Scenariul verde, din 27 mai?

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Caraș-Severin a aprobat, în această după-amiază, ieșirea municipiului Reșița din scenariul roșu, în contextul scăderii incidenței cazurilor de COVID-19 sub 3 la 1.000 de locuitori. Drept urmare, începând de mâine, 13 mai, vor fi relaxate o parte dintre restricții, dar vor rămâne valabile, pentru cel puțin 14 […]
Romeo Dunca și-a pus semnătura: Contracte de 800.000 de lei pentru achiziția de echipamente și consumabile medicale necesare Secției ATI a spitalului din Reșița

În dotarea Spitalul Județean de Urgență Reșița vor intra în perioada imediat următoare echipamente și consumabile medicale în valoare de peste 800.000 de lei. Acestea au fost achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană destinat gestionării crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19. Șapte aparate de ventilație pentru secția de Anestezie și […]